Tipărire

recea primar nou 5Modernizarea drumurilor constituie principalul obiectiv al autorităților din comuna Recea, motiv pentru care conducerea administrației locale a depus un proiect în cadrul Programului ”Anghel Saligny”, finanțat de Guvern. ”În luna noiembrie am înregistrat o solicitare de finanțare pentru modernizarea drumurilor comunale. Proiectul prevede asfaltarea a 9,7 km de drumuri, distribuiți astfel: 4,5 km DC Deagu de Jos-Deagu de Sus și 5,2 km de drumuri în satul Recea, însemnând mai multe tronsoane de drum. Este singurul proiect pe care l-am depus, am încercat să ne încadrăm în standardele de cost impuse de program. Sperăm ca anul viitor să începem implementarea proiectului”, declară primarul Doru Dragu.

Pentru anul viitor administrația comunei Recea are în vedere depunerea unui proiect pentru introducerea canalizării în localitate. Pentru realizarea obiectivului se urmărește accesarea finanțărilor din fonduri europene, prin AFIR.
Pe raza comunei continuă lucrările de modernizare a DJ 504 Popești – Buzoești, precum și cele de relocare a conductelor de apă în afara părții carosabile. Pe drumul județean s-a încheiat amenajarea șanțurilor și a podurilor de la intrarea în gospodării și a fost turnat primul strat de asfalt. Proiectul are termen de finalizare luna iunie a anului viitor. Schimbând registrul, Ziua Națională a României a fost marcată cu onoarea cuvenită în comuna Recea. La Monumentul Eroilor din centrul localității a avut loc o slujbă religioasă în memoria eroilor neamului, iar instituțiile publice au arborat steagul național.