Tipărire

schitu golesti inaltLa începutul lunii septembrie va fi emis ordinul de începere a lucrărilor la sala de sport Lăzărești, investiție finanțată prin Programul Operațional Regional, în urma documentației depuse de conducerea Primăriei Schitu Golești. Tot în această toamnă vor demara lucrările și la sala de sport din satul de reședință. ”Licitația a fost finalizată și următorul pas firesc este începerea lucrărilor. De altfel, și în ceea ce privește sala de sport de la Schitu Golești, obiectiv pentru care am obținut fonduri prin CNI, s-au făcut pași importanți. S-a dat de către Compania Națională de Investiții ordinul de începere a realizării proiectului tehnic, iar termenul de finalizare este de maxim o lună și jumătate. Asta înseamnă că lucrările la acest obiectiv vor începe tot în această toamnă.”, declară primarul Vasile Miriță.

Conform spuselor edilului șef, lucrările avansează și la modernizarea clădirii socio-culturale din localitate, atât la acoperiș, cât și la fundație.
Din lipsă de fonduri, lucrările ce vizează introducerea conductei de canalizare, etapa a II-a, proiect realizat din fonduri proprii, a fost deocamdată stopate. ”Din cei 8 km de conductă, cât prevede documentația, am reușit introducerea pe o lungime de 3,5 km. Am solicitat sprijin financiar de la Consiliul Județean pentru a continua, însă speranțele nu sunt prea mari. Desigur, în lipsa atragerii unor fonduri pe un posibil PNDL 3 sau alt grant, vom aloca bani de la buget, anul viitor, astfel că vom continua lucrările la acest obiectiv, care oricum erau prevăzute a se derula multianual. Până atunci, refacem trotuarele și bordurile, carosabilul pe unde a fost nevoie să se facă săpături.”, a mai menționat șeful executivului.
Administrația locală din Schitu Golești așteaptă vești de la Compania Națională de Investiții și pentru un alt proiect, care se află pe lista de sinteză, adică este, teoretic, aprobat pentru finanțare: reabilitarea unui pod peste râul Târgului.