Tipărire

caldararu inaltPrimăria Căldăraru investește fonduri din bugetul propriu pentru achiziționarea unui sistem de supraveghere video a localității. 11 camere video urmează a fi montate la intrările în comună, dar și în principalele intersecții. Un centru de monitorizare a imaginilor înregistrate va fi amplasat la sediul primăriei.  ”Am făcut achiziția sistemului de supraveghere video, a celor 11 camere plus centrul de comandă. Urmează ca acestea să fie montate imediat ce vom obține avizul de la Electrica pentru amplasarea camerelor pe stâlpii de electricitate. Am făcut această investiție pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, dar și pentru prevenirea faptelor antisociale”, declară primarul Alecu Buicea

În comuna Căldăraru continuă în această perioadă lucrările de pietruire a drumurilor. Lucrările de reabilitare a căilor de acces locale s-au încheiat în satul Strâmbeni, iar acum se lucrează în satul de reședință. Până la finalul verii și drumurile din satul Burdea vor fi reprofilate și pietruite. Concomitent se lucrează la noua grădiniță din Căldăraru. ”Lucrările s-au mutat la interior. Ne îndreptăm spre finalizarea obiectivului, așadar copiii vor învăța din toamnă în noua grădiniță”, afirmă edilul din Căldăraru. Grădinița este realizată cu fonduri guvernamentale prin PNDL 2 și contribuția autorităților locale.

Program la apă
Consumul mare de apă din perioada caniculară a pus la grea încercare sistemul de alimentare cu apă al comunei. Locuitorii satelor Strâmbeni și Căldăraru riscau să rămână fără apă, drept urmare administrația locală a fost nevoită să ia măsuri pentru raționalizare. Furnizarea apei în rețeaua publică a fost sistată în intervalul orar 22.30 – 05.00, astfel încât pe parcursul zilei să fie asigurată apa pentru toată localitatea. În comuna Căldăraru funcționează trei foraje, câte unul în fiecare sat.