Tipărire

stolnici vestiare teren sport 1Primăria comunei Stolnici a aprobat la finalul lunii aprilie bugetul pentru anul 2021. Au fost alocate sumele necesare asigurării funcționării primăriei și a instituțiilor din subordine, dar și fonduri pentru continuarea lucrărilor aflate în derulare pe teritoriul comunei. ”Având buget aprobat, după Paște ne putem apuca de treabă. Vom relua lucrările la clădirea vestiarelor de la terenul de sport, teren pe care l-am împrejmuit de curând. Mai este ceva de lucru, și pe la interior, și la fațade. Pe lângă vestiare, clădirea include grupuri sanitare și un spațiu la etaj, pentru vizionarea meciurilor. Prin aceste investiții încercăm să încurajăm activitatea sportivă în comună și să sprijinim echipa locală de fotbal, ACS Energia Stolnici, care activează în Divizia Județeană”, declară primarul Sevastian Pupăză Roșu.


În scurt timp vor fi reluate lucrările și la dispensarul medical din centrul localității, investiție derulată prin PNDL 2. ”Suntem în faza finisajelor și a retușurilor. Așteptăm finanțarea pentru achiziționarea dotărilor la dispensar. De asemenea, la Școala Gimnazială Stolnici am finalizat amenajarea grupurilor sanitare, proiect derulat cu fonduri europene și contribuția primăriei”, precizează viceprimarul Radu Safta.
Important de menționat este faptul că de curând a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Argeș. Proiectul este finanțat în POIM, prin Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, și are o valoare eligibilă de 900 de milioane de lei. Proiectul este derulat de SC Apă Canal Pitești și vizează 12 UAT-uri din județul Argeș, printre care și comuna Stolnici. În localitate vor fi realizate lucrări de extindere și modernizare a rețelei de alimentare cu apă precum și de extindere a rețelei de canalizare. Se are în vedere mărirea capacității actualei stații de epurare din comună și executarea unui nou foraj în satul Stolnici.

Tuturor, un Paste fericit, luminos, cu bucurii și speranțe împlinite. Sărbători în tihnă! Hristos a înviat!
Primăria și Consiliul Local Stolnici
Primar, Sevastian Pupăză Roșu