Tipărire

davidesti primar bunPe lista priorităților de realizat în acest an primarul comunei Davidești, Alin Văduva, a marcat reabilitarea sistemului de alimentare cu apă din satul Voroveni.  Există aici două bazine care s-au spart și care necesită reparații. „Încercăm să remediem situația cu fonduri proprii. Imediat cum vom ști pe ce bani ne vom baza în acest an, vom aloca fondurile necesare pentru acest obiectiv esențial pentru cetățenii din acest sat.”, explică edilul șef. O altă lucrare ce va fi realizată tot cu fonduri proprii, pentru care există deja proiect și alocate resursele financiare, este realizarea grupurilor sanitare de la Căminul Cultural Voroveni.

„Fiind vorba de căminul cultural, trebuie să menționăm faptul că edificiul de la Davidești necesită reabilitare și modernizare. Este vorba de o clădire veche, ce are nevoie de reparații capitale. Încercăm să depunem un proiect pentru atragerea de fonduri de la Compania Națională de Investiții.”, explică primarul localității.
Tot la CNI, pentru obținerea finanțării, va fi depus și un proiect pentru asfaltarea drumurilor din localitate. Tronsoanele respective au fost cadastrate, așa cum este condiția. Este vorba de drumul spre Huluba, în lungime de 3,5 km, și drumul Voroveni-Bârzești.
Împreună cu localitatea Vulturești a fost depuse o solicitare de finanțare și un studiu de fezabilitate refăcut pentru alimentarea cu gaze a comunei, la Ministerul Dezvoltării. „Am refăcut documentația pentru a include, conform ghidului de finanțare, componente inteligente la sistemul de alimentare cu gaze, care să permită o monitorizare constantă și de la distanță a consumului și eventualelor probleme”, a mai spus edilul șef din Davidești.