Tipărire

cicanestiUna dintre preocupării administrației din Cicănești în acest sfârșit de vară a fost punerea la punct a unităților de învățământ, în perspectiva începerii anului școlar. La Școala de Centru, parchetul deteriorat din 15 săli de clasă a fost înlocuit cu gresie. În același timp s-a pus la punct modul în care activitatea din școli se va desfășura în conformitate cu noile norme impuse de autorități, în contextul pandemiei Covid. „Am făcut o simulare la două săli de clasă și pot spune că ne încadrăm în scenariul verde conceput de Ministerul Învățământului.”, spune Ionescu Ion, edilul-șef din Cicănești.

Tot în această perioadă în conturile Primăriei Cicănești au intrat mai multe miliarde de lei, bani europeni și guvernamentali, destinați ducerii la bun sfârșit a două investiții. Astfel, AFIR a virat aproximativ 10 miliarde de lei vechi, tranșă din proiectul pe fonduri europene în valoare de 1 milion de euro, proiect ce vizează canalizarea. Lucrările la această rețea, întrerupte în iarnă, vor și reluate, așadar. Alți 9,7 miliarde de lei vechi au fost alocați de Guvern, din fondurile pentru calamități, în vederea remedierii stricăciunilor produse de ploile din iulie anul curent, când s-au produs alunecări de teren pe un drum din satul Bărăști, în două puncte: „Dumitrașcu” și „Paraschiv”.