Tipărire

vulturestiÎn comuna Vulturești au început lucrările din proiectul de asfaltare a 5 km de drumuri locale finanțat prin PNDL. ”S-a început lucrul la rigole și șanțuri în satele Vulturești și Bârzești. Pentru aceste investiții în modernizarea drumurilor, prin PNDL, ne-au fost alocate aproximativ 39 de miliarde de lei. Termenul de execuție a lucrărilor este de doi ani, dar sunt convinsă că acestea vor fi gata într-un timp mai scurt. Asfaltarea drumurilor locale vine în completarea investițiilor pe care le-am făcut pentru modernizarea DC 51 Vulturești-Bârzești, în lungime de 3 km”, declară primărița Irina Poșircă.
De altfel, în cursul lunii mai, conducerea administrativă a comunei a depus un proiect privind asfaltarea DC 50 în satul Huluba. Proiectul vizează accesarea finanțării prin Fondul de Dezvoltare și Investiții lansat de Guvern. Drumul are o lungime de 2,5 km.

Canalizarea, aproape de final
Proiectul de introducere a canalizării în comună se află pe ultima sută de metri, termenul de finalizare a lucrărilor fiind data de 30 iunie. Consiliul Județean a alocat suma de 100.000 de lei administrației publice locale pentru cofinanțarea acestui proiect. Autoritățile din comuna Vulturești intenționează ca în următoarea perioadă să întocmească un proiect pe baza căruia să fie realizată extinderea rețelei de canalizare și care să asigure finanțarea branșamentelor la actuala rețea. Momentan, cetățenii sunt cei care trebuie să achite contravaloarea serviciului de racordare.
Pe de altă parte, în scurt timp, în localitate vor începe lucrările la un nou obiectiv. Este vorba de suplimentarea sursei de apă și modernizarea rețelei de apă în satul Bârzești. În acest sat va fi construită o nouă gospodărie de apă, cu foraj, bazin de înmagazinare a apei, pompe și stație de clorinare.