Tipărire

musatestiLa început de toamnă, administrația publică a comunei Mușătești are în derulare mai multe proiecte cu finanțare din bugetul local. ”Se lucrează la refacerea fațadei exterioare a Căminului Cultural Costești, însemnând tencuire și vopsire, și la împrejmuirea dispensarului medical din satul Mușătești. Dacă timpul ne va permite, intenționăm să refacem și partea exterioară a dispensarului și să schimbăm tâmplăria. De asemenea, ne dorim ca în scurt timp să amenajăm un loc de joacă, cu tobogane, leagăne, băncuțe, la școala de centru, în satul Mușătești. Sper ca locul de joacă să fie gata în această toamnă astfel încât copiii să se poată bucura de el”, declară primarul Constantin Oancea.

Pe de altă parte, în cursul lunii septembrie au fost demarate lucrările de amenajare a podului din zona Valea Teascului. Momentan, accesul copiilor către zona de centru se face pe o punte pietonală realizată de autoritățile locale, soluție provizorie, până la finalizarea podului. Continuă lucrările și la Școala Stroești, acolo unde se realizează  reabilitarea corpului de clădire în care funcționează două laboratoare ale unității de învățământ. Lucrările, care vor fi finalizate anul viitor, nu influențează cursurile elevilor. În ceea ce privește proiectul finanțat prin PNDL 2 - extinderea rețelei de alimentare cu apă și înființarea unei gospodării de apă în localitate, anul acesta se va realiza proiectarea lucrărilor, urmând ca in 2019  acestea să înceapă propriu-zis. Proiectul prevede extinderea rețelei de alimentare cu apă în satele Mușătești, Prosia, Robaia, Valea-Faurului, Vîlsănești, Valea Muscelului, Stroești și amenajarea unei gospodării de apă în comună.