Asociația Comunelor din România – ACoR, Asociația Stabilitate, Armonie și Tradiții - SAT și Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România - SCOR dau replica Guvernului în chestiunea comasării comunelor și vin cu o soluție rapidă și perfect aplicabilă de la următoarele alegeri locale: reducerea numărului de consilieri locali, generali și județeni. Potrivit calculului efectuat de cele trei organizații, o reducere a numărului consilierilor locali, generali și județeni cu 13.000, ar avea impactul bugetar reprezentat de desființarea celor mai mici 500 de comune din România.
„Prin urmare, reducerea numărului de consilieri locali, generali și județeni reprezintă o soluție pentru păstrarea comunelor mici, cele mai multe fiind adevărate păstrătoare ale tezaurului de cultură, tradiții și spiritualitate ale poporului român!”, se arată într-un comunicat al ACoR.
Adunare generală ordinară
În perioada 11-14 februarie 2024, în Sala „Grand Ballroom” a Hotelului JW Mariott din București, va avea loc Adunarea generală a ACoR, în cea de-a 27-a sesiune ordinară, precum și Consiliul director în ședință ordinară pe semestrul I/2024.
Punctele de pe ordinea de zi sunt următoarele:
a) analiza problemelor cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora, ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei accentuate diminuări a capacității administrative a autorităților administrației publice locale;
b) analiza activității filialelor județene ale ACoR și a situației plăților obligațiilor financiare ale comunelor membre;
c) analiza gradului de implementare a activității de audit public intern prin cooperare desfășurate la nivelul filialelor județene ale Asociației Comunelor din România, precum și a altor activități;
d) discutarea principalelor priorități și direcții de dezvoltare ale Asociației Comunelor din România;
e) aprobarea Raportului de activitate a Asociației Comunelor din România pe anul 2023;
f) analiza Raportului de audit financiar al Asociației Comunelor din România pe anul 2023;
g) aprobarea Bilanțul contabil și a execuției bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023;
h) aprobarea Planului de achiziții publice pe anul 2024.
Participanții, precum și primarii comunelor care nu participă la aceste lucrări, pot transmite problemele cu care se confruntă în activitatea administrației publice locale, cu caracter general și nu personal, probleme ce se impun să fie abordate pe parcursul lucrărilor la întâlnirile cu decidenți din administrația publică centrală, pentru a putea face o sinteză a lor înainte de sesiune și a fi comunicate
ministerelor/autorităților/agențiilor de resort, în timp util. Problemele se transmit pe adresa de poștă electronică Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până cel târziu luni, 5 februarie 2024.
Un moment aparte în cadrul acestei reuniuni îl va constitui prelegerea cu titlul „Satul și Patria - Stabilitate, Armonie și Tradiții”, ce va fi susținută de legendarul actor Dorel Vișan. Prelegerea va avea loc pe 12 februarie, începând cu ora 10.00, și va fi precedată de un colaj
de secvențe din opera cinematografică și teatrală a îndrăgitului actor.