acorConducerea Asociației Comunelor din România (ACoR) a solicitat Guvernului și Președinției, în repetate rânduri, de mai mulți ani, reducerea birocrației și diminuarea numărului de documente necesare pentru demersurile administrative,  trecerea la sistemul online pentru plata impozitelor și taxelor, precum și pentru alte servicii oferite cetățenilor și crearea unei infrastructuri IT care să permită UAT-urilor să comunice eficient și practic cu autoritățile centrale. Iată că acum, în perioada pandemiei, s-a dovedit utilitatea și importanța majoră pe care concretizarea acestor demersuri ar fi avut-o.

”Dacă cererile noastre ar fi fost ascultate și s-ar fi grăbit pașii pentru îndeplinirea schimbărilor cerute, în această perioadă ne-ar fi fost tuturor mult mai ușor. Evident, solicitările noastre nu vizau o situație de urgență cum este contextul actual, fiind aplicabile cu succes în normalitate. Dar iată că acest moment a întărit nevoia de simplificare a procedurilor și modernizare, în sensul implementării politicilor online de lucru. Este esențial să profităm de acest moment și să înțelegem că viitorul este conectarea la tehnologie și inovație, la  sistemele smart, care nu doar că ușurează munca administrativă ci o fac mai eficientă, mai rapidă și posibilă în orice condiții. Aceasta este realitatea și trebuie să ne adaptăm, nu putem rămâne în urmă, tributari vechilor politici, fiindcă vom avea numai de pierdut.”, a declarat președintele ACoR Argeș, Ion Dumitru.
Platforma Faxmedia Consulting, platformă cu care ACoR are un parteneriat de o lungă perioadă de timp, vine în sprijinul primarilor și funcționarilor publici cu aplicații online de instruire pentru începerea implementării unor astfel de măsuri. Toți cei care doresc pot lua legătura cu conducerea ACoR, pentru lămuriri suplimentare”, precizează președintele executiv al ACoR Argeș, Ioan Toader.