|
La romani, sarbatorile de iarna, indeosebi cele de Craciun, sunt adevarate sarbatori de suflet, unde amintirile copilariei ne revin puternic in minte si suflet, purtandu-ne intr-o atmosfera de basm, intr-un spatiu plin de liniste sufleteasca si iubire. Anul acesta, la Albesti, in preajma sarbatorilor de iarna, s-a desfasurat o prima etapa a proiectului ,, Traditie si obicei", proiect de colaborare dintre Consiliul Local Albestii de Muscel si Consiliul Local Branesti- Ilfov, Scoala cu clasele I-VIII Albestii de Muscel si Liceul Teoretic cu clasele I-XII ,,Traian Lalescu", Branesti. Un grup de cadre didactice si elevi de la Branesti au vizitat meleagurile noastre, participand la serbarea ,,In asteptarea lui Mos Craciun", sustinuta la Caminul Cultural de cadrele didactice si elevii Scolii Albesti. Oaspetii din Branesti au avut parte de o primire calduroasa din partea primarului Ion Naftanaila si de directorul Scolii Albesti, Marcelica Bizon, fiind mai intai cazati, dupa care au vizitat imprejurimile comunei Albestii de Muscel; apoi au luat parte la Serbarea Craciunului, alaturi de zecile de oameni ai comunei, aflati in Caminul Cultural, intru asteptarea Mosului. Mai intai au fost prezentate colinde, obiceiuri specifice Muscelului si montaje scenice, sustinute de elevii claselor I - VIII ai Scolii Albesti si de grupul Doina Albestilor. In toiul spectacolului, chemati de clinchete de clopotei, toti cei prezenti la serbare au iesit intru intampinarea Mosului, ce si-a facut aparitia in vestita lui trasura , plina de daruri pentru toti copiii din comuna. Sub urarile de belsug si de sanatate ale " Plugusorului" albestean , o prima etapa a proiectului "Traditie si obicei " a luat sfarsit , urmarile fiind conform asteptarilor: toti cei prezenti s-au aratat vizibil si profound miscati sufleteste, mai ales oaspetii din Branesti, care au declarat ca au gasit aici, in traditiile si obiceiurile muscelene, o mare bucurie de a fi si de a te numi roman . O a doua etapa a acestui proiect va avea loc in luna martie a acestui an, la Lasata Secului ( inainte de inceperea Postlui Mare - Postul Pastelui), cand un grup de elevi si de cadre didactice, de asta data de la Scoala Albesti vor merge la Branesti spre a vizita aceasta zona si a lua parte la serbarea traditionala de aici, numita a "Cucilor", o serbare cu specific bulgaresc.
|