bontida 2În comuna Bonțida există mai multe lucrări în desfășurare. În momentul de față se lucrează la câteva locuri de amplasare pentru colectarea selectivă a gunoiului. Este vorba de șapte puncte de colectare, dintre care trei se amenajează la ora actuală în Bonțida, trei în Răscruci și una în cartierul Șator.
La fel, se lucrează la un pod la Tăușeni, pod care la sfârșitul iernii s-a stricat și acum se reface.
De asemenea, vor începe lucrările de reabilitare a Căminului Cultural din Răscruci, proiect finanțat cu fonduri europene.

„Am alocat bani în bugetul local pentru amenajarea și împrejmuirea curții Căminului Cultural din Coasta, cu parcări și toate cele necesare. Acolo s-a realizat recepția efectivă a lucrării, dar partea de exterior și partea de împrejmuire urmează să se facă. Avem deja semnat contractul cu constructorul, în care termenul de predare a lucrării este în luna iulie, chiar de Sfântul Ilie. Vrem să inaugurăm acea investiție, care este foarte importantă pentru comunitatea din Coasta.
Cu ocazia inaugurării și tăierii panglicii obiectivului, vrem să îi dăm denumirea de Ilie Călian, un om și un ziarist deosebit, care a fost directorul ziarului Făclia de Cluj mulți ani. Am luat legătura cu familia și ei sunt foarte încântați de inițiativa noastră. Va fi o manifestare atât de tăiere a panglicii, cât și una culturală, fiindcă trebuie să promovăm personalitățile pe care le avem pe raza comunei. Totodată, în următoarea ședință a Consiliului Local voi propune consilierilor acordarea titlului de cetățean de onoare - post-mortem, lui Ilie Călian. Ar fi al șaptelea cetățean de onoare al comunei, de când sunt eu primar”, spune domnul Emil Cârhaț, primarul comunei Bonțida.
Ilie Călian a fost membru fondator al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și după 1990 a condus ziarul Adevărul de Cluj, devenit în 2007 Făclia de Cluj. S-a născut la București pe 9 decembrie 1942, într-o familie de refugiați ardeleni. El a urmat cursurile Liceului „George Barițiu” din Cluj și a terminat Facultatea de Filologie  de la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Ultimul editorial pe care l-a scris a apărut în ediţia din 4 mai 2016 a ziarului pe care l-a condus. În anul 2000, Ilie Călian este distins de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România cu Ordinul Ziariștilor cls. I, iar în 2012, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj îi oferă titlul „Onoare pentru Cluj”.
La întâlnirea Asociației Comunelor Cluj s-a adus în discuție felul în care fiecare comunitate va marca anul Marii Uniri. „Referitor la Anul centenarului, am avut o discuție atât cu părintele ortodox, reprezentantul celui mai mare cult din Bonțida, cât și cu direcțiunea școlii și, probabil, vom organiza și o manifestare până în 15 iunie, până la terminarea cursurilor școlare. Această serbare - sărbătoare va marca Anul Centenarului, pe lângă celelalte manifestări culturale de la noi din comună”, ne-a mai spus primarul comunei Bonțida.