vultureni 2În conscripția de la 1733, Șoimeniul apare pentru prima oară cu denumirea românească Șinteu. Această denumire se va păstra oficial până în 1923, când satul va primi denumirea actuală de Șoimeni, care de altfel face referire în cele din urmă tot la dealul Piatra Șoimului (mag. Solyomkö).
La Șoimeni există biserică și casă parohială. Preot era părintele Nicoară (Nycoare) și existau 39 de familii unite (deci aproape 200 de locuitori). Biserica putea aduna 5 care de fân, avea o sesie de aproximativ 2,5 iugăre (circa 1,3 ha) de fânețe și putea semăna 9 găleți pe pământul arabil, dispunea de aproximativ 4,5 iugăre de pământ arabil (circa 2,3 ha).

Din Statistica românilor din Transilvania în anul 1750, aflăm că la Șoimeni existau 317 suflete (animae universium) și o biserică la care slujeau doi preoți greo-catolici. Biserica mai era slujită de un cantor (cantores), de un făt sau paraclisier (aeditui sacristani) și exista și casa parohială cu teren intravilan (fundi interni).
Referitor la arhitectura medievală din hotarul satului, de menționat este faptul că pe dealul Piatra Șoimului au existat până pe la 1910 doi stâlpi de piatră, locul numindu-se „La poartă”. Acolo se pare că a existat un cimitir ale cărui urme astăzi nu se mai văd. Oamenii care au exploatat piatra de construcție de acolo, dezvelind roca, au dat peste niște ziduri din piatră cu cupolă, așadar niște pivnițe. De altfel, la 1837, Karoly Hodor afirmă că pe Piatră ar fi existat o cetate medievală. Tot el mai afirmă că la 1837 în Șoimeni se păstrau ruinele unei foste biserici din piatră, incendiate. Se mai puteau vedea urmele fostei picturi, dar nu într-atât încât să se poată preciza ce cult s-a oficiat în biserică. Este foarte probabil să fi fost construită de români. În perioada când a început propagarea calvinismului și luteranismului în Transilvania s-a permis construirea unor biserici din piatră și pentru români, pentru a-i atrage la reformă.
Despre Șoimeni aflăm că s-a reîntors la credința greco-catolică la 1816, biserica având hramul Sfântului Gheorghe, iar preot fiind Ioannes Csergi. În sat existau 500 de credincioși greco-catolici.
Biserica de lemn din Șoimeni, pe care o amintește și Karoly Hodor la 1837, folosită de șinteuani (locuitorii Șoimeniului) la sfârșitul secolului al XVIII-lea și pe parcursul secolului al XIX-lea, s-a păstrat la familia Todea, care a moștenit-o de la un membru al familiei Bene, familie care a dat mai mulți preoți, atât în Șoimeni cât și în alte parohii din dieceza greco-catolică Cluj-Gherla. Această biserică a fost scoasă din uz odată cu inaugurarea bisericii actuale din sat, fiind vândută împreună cu grădina din jur străbunicului actualilor proprietari. Acum se păstrează destul de bine, exceptând turnul, având în vedere că a fost construită pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Pe ușă se poate citi numele meșterului care a cioplit-o și construit-o: un anume Dumitru (Ispas) din Mărgău. Inscripția este executată cu caractere chirilice. Biserica are o construcție foarte solidă. Pridvorul și tinda (pronaosul) se pare că au fost refăcute, întrucât sunt dintr-un alt material lemnos decât naosul și altarul. Bârnele de stejar, late de aproximativ 25 cm și groase de 8-10 cm, bine încheiate, acoperișul de șindrilă etc. sunt executate în binecunoscutul stil românesc din Transilvania. Locuitorii Șoimeniului s-au folosit de această biserică până la 1883, când s-a inaugurat biserica actuală.
Prin 1867, datorită faptului că numărul locuitorilor a crescut foarte mult (erau acum 622 de credincioși greco-catolici) și biserica de lemn având dimensiuni reduse, comunitatea satului hotărăște construirea unei biserici de piatră în onoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Se pare că această biserică a început să fie edificată începând din 1864, dar construcția a fost abandonată și lucrările s-au sistat până la 1880, când s-au adunat banii necesari. Construcția a fost terminată la 5 august 1883. La sfințirea bisericii cu hramul Sf. Gheorghe au participat mai multe persoane oficiale, printre care Ioan Sabo, episcopul Gherlei, Alexandru Bohățiel, comitele suprem al Năsăudului, Anton Boer, deputat de Făgăraș în parlamentul de la Budapesta, precum și un anume Ion Ionescu, fiul unui ministru din România în acea vreme. Biserica a fost construită din piatră și cărămidă, iar în loc de dușumele au fost așezate lespezi mari de piatră foarte rezistente, pentru a împiedica ridicarea umezelii din pământul de dedesubt.
Toate acestea s-au făcut pe socoteala credincioșilor din sat. Biserica a avut inițial patru clopote, însă în timpul Primului Război Mondial autoritățile austro-maghiare au ridicat două pentru a fi topite și prefăcute în arme. Biserica era construită în stilul vechi românesc, încăpătoare, cu pronaos, naos și altar, neavând însă formă de cruce, ci de navă, cu o singură turlă, care, ca și acoperișul, la început a fost acoperită cu șindrilă, iar apoi cu tablă zincată.
(Chita Simion, Monografia istorică a comunei Vultureni până în 1990, 2005)