Tipărire

margauAsociația Sursurul Izvoarelor a finalizat proiectul „Pictură pe sticlă - tehnică și artă” pentru trimestrul I al anului 2018. În urma acestor ateliere au fost selectate două eleve care vor reprezenta Clujul la Olimpiada de Meșteșuguri Tradiționale de la Sibiu: Brad Raluca, clasa a VI-a, și Mihuț Rada, clasa a V-a.                                                                     Duminică, 1 aprilie 2018, la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Răchițele, după săvârșirea Sfintei Liturghii, a avut loc vernisajul primei expoziții de pictură din cadrul proiectului regional „Pictură pe sticlă - tehnică și artă". Acest proiect s-a desfășurat pe raza a trei comune: Săcuieu (prima etapă - Rogojel), Mărgău (a doua etapă - Răchițele) și Călățele (a treia etapă - Călata) și a avut ca beneficiari direcți 59 de copii.

Asociația mulțumește părintelui Boc Teodor pentru găzduire și domnului primar Tripon Vasile pentru prezență și transmite felicitări tuturor participanților!
La sfârșitul lunii mai vor fi expuse lucrările la Rogojel, comuna Săcuieu, și la Călățele.
În urmă cu câțiva ani, etnologul Aurel Bodiu a realizat cercetări în zona comunei Mărgău, unde a identificat icoane pictate pe sticlă, care făceau parte dintr-o școală specifică zonei. Câteva dintre aceste icoane din Școala de la Mărgău se păstrează în colecția prof. Bodiu. Despre icoanele pe sticlă de la Mărgău a scris cercetătorul Tiberiu Graur, fost director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
În această perioadă, Asociația Sursurul Izvoarelor desfășoară pregătiri pentru sărbătorirea Zilei Copilului (1 iunie), a Zilei Universale a Iei (24 iunie) și pentru prezentări dedicate tehnicii de cusut-țesut, precum și costumului popular din zonă.