21„Spre Sâmboleni e un drum foarte frumos, flancat pe margini de niște plopi înalți. E satul copilăriei mele; bunicul meu matern locuiește acolo și practic fiecare vacanță până în liceu mi-am petrecut-o aici. Înainte îi știam pe toți, erau foarte mulți copii. Toată lumea știa pe toată lumea. Am chiar prieteni de pe atunci, cu care țin și azi legătura. Noi eram “copiii domnului președinte”, bunicul meu fiind președinte de CAP pe acea vreme”, își aduce aminte Vlad-Liviu Pop, tânărul care a pornit acum câțiva ani, pentru familie, o mică plantație de coacăze în Sâmboleni, comuna Cămărașu.

- Cum a început totul?
- Fratele meu Mihai a lucrat mai demult la o firmă de produse naturiste și la un moment dat a fost nevoit să meargă până la Mureș să aducă niște coacăze negre. Am mers cu el să-l ajut și atunci ne-am gândit să facem și noi ceva, să plantăm niște fructe de pădure. Însă nu eram convinși că se vor prinde, fiindcă zona nu e cunoscută pentru astfel de culturi. Am încercat totuși. Am vrut să mergem dincolo de producția tradițională din zona noastră, care e grâu, porumb, cartofi. Astfel, în primă fază, am făcut rost de butași de coacăze roșii, coacăze negre, afine și cătină. Le-am plantat pe aproximativ 500 mp; aveam o suprafață împrejmuită pentru a ține dăunătorii în afară. Afinele ni s-au uscat în anul următor, iar apoi s-au uscat și jumătate din tufele de cătină. Coacăzele s-au dezvoltat foarte bine și se comportau ca la ele acasă, să zic așa.
- Deci locul a zis: coacăze!
- Exact! Domnul de la care am achiziționat butașii ne-a spus că producția maximă e undeva la 2 kilograme pe tufă în anii cei mai buni. Noi am obținut doi ani la rând câte 2 kg pe unele tufe. Așa că am înlocuit cu coacăze toate tufele de afine și cătină. Avem câte două soiuri din fiecare, aduse din Polonia: Tisel și Tiben pentru coacăz negru, respectiv Jonkheer van tets și Rondom pentru coacăz roșu. Planul nostru inițial era de a vinde fructele.
- Care a fost producția în primii ani?
- Pe atunci nu erau toate tufele mature, aveam poate vreo 80-90 de kilograme de fructe, acum doi ani. Ne-am gândit apoi să facem un singur produs finit – dulceață – nu și altele care se mai pot obține din coacăze, de exemplu vin, prăjituri sau chiar și produse cosmetice. Văzând că s-au adaptat atât de bine, anul trecut ne-am hotărât să extindem plantația. Am triplat suprafața; aveam cam 130 de tufe și am mai pus încă 250 de tufe. Teren avem suficient pentru a o extinde și mai mult, dar încă e o perioadă de experiment, vrem să vedem cum se dezvoltă și partea cu dulceața. Pe măsură ce vânzările cresc, ne vom extinde și noi.
- V-ați gândit și la posibilitatea ca, în timp, să vă mutați de tot la țară?
- Deoarece avem serviciul în Cluj, momentan pentru noi e încă o activitate de week-end – să-i zic așa – pentru că îngrijirea tufelor și culesul le facem atunci. Coacăzele se îngrijesc mai ușor decât alte fructe de pădure și timpul nostru limitat – între Cluj și Sâmboleni – ne permite acest lucru. Am vrut să obținem și am obținut o dulceață naturală, de pe un teren fără îngrășământ, fără ierbicide. Până acum ne-a cam ieșit. Și pe viitor, dacă ne vom extinde, dorim să păstrăm aceste principii: să vindem un produs bun, natural, ca și cum ar fi făcut pentru noi și pentru copiii noștri. Așa cum a fost primul impuls al nostru: să facem o dulceață pentru noi. Apoi am zis să o împărțim și cu alți oameni. Avem trei feluri de dulceață: coacăze roșii, coacăze negre și un mix între cele două soiuri.
- Este o rețetă mai aparte sau...
- Povestea începe de la cules, care e destul de migălos, cere timp și grijă, pentru a nu strivi fructele. Le spălăm apoi, le alegem de impurități și le punem la fiert, cu răbdare, într-o oală, cu zahăr. Vrem să le fierbem cât mai puțin, pentru a nu distruge tot ce au ele mai bun, de aceea verificăm din când în când închegarea dulceții. Producția de anul trecut s-a transformat în mare parte în dulceață. Păstrăm o mică parte din fructe congelate, pentru copiii noștri.

“Încet-încet, necesitatea te face și poet!”

- Pe etichetă apar câteva versuri, prezentând practic produsul…
- Da. Anul trecut am lucrat pe partea de branding, creând brandul Sâmburel. M-a ajutat un grafic designer cu logo și cu implementarea ideilor, noi dorind să facem ceva tradițional. Mărturisesc că eu am compus strofele pentru povestea lui Sâmburel. Știam că trebuie să punem ceva pe etichetă, și mi-a venit ideea la duș. Așa cum spunea un unchi de-al meu: încet-încet, necesitatea te face și poet!
- Ați participat și la târguri de produse tradiționale?
- În încercarea de a promova produsul, am început să mergem la diferite evenimente destinate tinerilor antreprenori, să le sponsorizăm și să oferim dulceața pentru degustare. Am participat la evenimente care erau frecventate de unii consumatori țintă, mai exact tineri cu venituri înspre mediu. Tot așa, am sponsorizat evenimente organizate de elevi de liceu, deoarece ni se pare extraordinar că există liceeni care au proiecte frumoase, se organizează singuri și îi vom susține și în continuare cât de mult putem. Mereu solicităm și primim feedback de la persoanele cărora le vindem dulceața, astfel că vom încerca să îmbunătățim rețeta, s-o facem să fie exact dulceața pe care o doresc clienții noștri. Anul acesta cu siguranță vom participa și la târguri de produse naturale. Sunt anumite categorii de consumatori care nu se uită doar la preț și vor să știe cum s-a făcut produsul, ce conține și de unde provine. La fel, oamenii te apreciază și pentru munca pe care o depui. I-aș sfătui pe tinerii care au o bucată de pământ la țară să experimenteze, să încerce să planteze ceva nou, ceva ce poate funcționa și să nu meargă pe culturile clasice.

Sâmburel este plantat
Chiar la Sâmboleni în sat,
Crește frumos în grădină
Lucrat și cules de mână.

Fierbe-n oala ceea mare
Doar cu zahăr și… răbdare,
Sănătos, gustos, se știe
Savurați cu bucurie!