20La Mărgău a fost șezătoare în 17 februarie, la Căminul Cultural din satul Răchiţele, ocazie cu care a fost reconstituită “claca de gheme”, un obicei specific locului. În prezentarea fiecărui moment, doamna Angela Purcel, o „păstrătoare a tradițiilor”, a adus aminte prin chiuituri în versuri de vechile clăci.
Despre acest obicei am vorbit cu doamna Elvira Gavriș, iscusitul meșteșugar care încă din tinerețe s-a ocupat cu modelarea sufletelor.

- Ce presupune “claca de gheme”?
- În lumea satelor femeile torceau lână, cânepă, iar pentru cele care nu reușeau să-și termine torsul, se organiza o clacă. Aceasta era o activitate neretribuită, care se făcea în folosul altor persoane. Se făcea clacă la țară la construirea unei case, la strânsul fânului, la secerat și la alte activități. Iarna, când femeile nu reușeau să toarcă, sau poate li s-a urât de atâta lucru și doreau să petreacă puțin, organizau o clacă. Aceasta consta în faptul că femeia care era gazdă împărțea caierele, fuioarele prietenelor,  vecinelor, neamurilor, iar într-o zi stabilită de comun acord se întâlneau toate, aducând produsul finit. Gazda le mulțumea și totul era presărat cu voie bună și dans.
- Claca de gheme de la Răchițele este un obicei specific locului?
- Da, este claca de aici din sat. Dansul pe care l-ați văzut, Baraboiul, este specific mai multor sate din jurul comunei; este un dans de perechi, dar jucau și femei cu femei, după cum ați văzut și aici, deoarece acestea participau la clacă. Bărbații mai puțin participau la clăci. Femeile veneau, era rândul lor să se distreze, era un mijloc de a se destinde.
- Aveau și copiii un rol?
- La șezătorile de peste an mai participau și copiii, pentru că învățau să lucreze și ei.
- Aveți mai multe secții la Școala Populară…
- Da, avem patru secții: secția de la Cluj, secția de la Mica, secția din Rugășești (comuna Cășeiu) și secția din Răchițele. Avem anul întâi și anul doi, în total în jur de șaizeci de femei dornice de a lucra și a transmite mai departe meșteșugul. După cum le-ați văzut la lucru, sunt foarte hotărâte să lucreze, să promovăm cât putem mai mult arta populară. La fel, scopul acestui curs organizat aici a fost acela de a reconstitui costumul din zonă, care este deosebit.
- Vorbiți-ne puțin despre acest costum.
- Este vorba de cămașa cu ciupag cu mânecă barocă, trăsură peste cot și cu șire. Diferă de cămășile din alte zone, de exemplu din Alba, prin aceea că, pe lângă șirul central al cămășii, care pornește din umăr, are mai multe șire și are o trăsură deasupra cotului, strânsă în genul ciupagului. Cele vechi sunt cu ciupag, care au fost făcute înainte de anul 1940; după aceea s-a renunțat la ciupag pentru că era prea rigid, cămașa nefiind prea comodă. Atunci s-a adoptat cămașa tăiată în față, dar nu s-a renunțat la mâneca barocă. Este unul dintre cele mai frumoase modele de cămăși și am descoperit aici, pe aceste cămăși, o sumedenie de puncte de cusut, pe care nu le-am văzut în alte părți. Dacă în alte părți găsim doar cruciulițe sau cusătură peste fir, aici descoperim foarte multe fire de cusut și felicit femeile care încearcă și îndrăznesc să facă acest lucru.

Prima generație a secției externe de Cusut-Țesut
În cadrul evenimentului de la Răchițele a avut loc și examenul de absolvire a anului doi din cadrul primei generații a secției externe de Cusut-Țesut a Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj. Există mai multe secții externe, dintre care una la Răchițele.
„Cursul durează doi ani, iar examenul la finalul celui de-al doilea an a avut loc aici. Examenul implică o parte oficială, cu examinarea cursantelor, fiind invitate cursantele de la toate secțiile externe, dar și o parte mai animată, pregătită de localnicii din Răchițele, mai exact de grupul “Păstrătorii tradițiilor”, coordonat de doamna Marioara Boc. Secția de la Răchițele a avut paisprezece cursante de pe toată raza comunei Mărgău. Anul doi este dedicat părții de țesut; fetele lucrează de la începutul anului școlar, care se suprapune peste anul universitar. Au două războaie montate în spațiul dedicat acestei activități și se întâlnesc o dată la două săptămâni pentru a lucra. Unele vor să-și amintească ceea ce au moștenit de la bunici, din bătrâni, altele vor să învețe. Dorința noastră pentru organizarea acestui curs a fost susținută de gândul că, dacă nu facem acum acest lucru, peste câțiva ani s-ar putea să fie prea târziu; media de vârstă a cursantelor este de peste patruzeci de ani și atunci am vrut să avem cât mai multe materiale filmate, fotografiate, care ne vor permite peste cincizeci de ani să reînviem și să păstrăm cât mai corect cele ale locului,” ne-a explicat doamna Cristina Mihuț, președintă și membru fondator al Asociației “Sursurul Izvoarelor”.
Dintre activitățile de interes regional pe care asociația dorește să le organizeze amintim: expoziții de pictură pe sticlă, expoziții de costume populare, a doua ediție a Târgului de Crăciun și, de asemenea, orientarea tinerilor spre natură. În acest sens, se dorește organizarea unei tabere pe parcursul verii, în care participanții vor afla multe informații despre parcul din pragul casei, ce înseamnă o rezervație naturală și să citească semnele naturii: floră, faună și influențe climatice.