Tipărire

taga pagina 1Sâmbătă, 1 aprilie, în comuna Ţaga a avut loc o mobilizare impresionantă de forţe pentru plantare de puieţi de arbori în pădurea din localitate, o acţiune organizată de Şcoala Gimnazială Ţaga, prin proiectul pe care unitatea îl are împreună cu Asociaţia “Tăşuleasa Social”, pe de o parte, şi Asociaţia “Dacii Liberi”, pe de altă parte. Ambele acţiuni au fost posibile cu sprijinul Primăriei Ţaga şi Romsilva. Întâmplarea a făcut ca iniţiatorii să aleagă aceeaşi zi pentru această acţiune, ceea ce a condus la implicarea a peste 200 de persoane într-o singură zi, pentru regenerarea pădurii.

În cadrul primului proiect, “Ziua Bună! Ziua voluntarilor mici” s-a implicat comunitatea locală. Peste 100 de plantatori voluntari - elevi, părinţi şi dascăli, s-au întâlnit sâmbătă dimineaţa pentru plantarea de puieţi de stejar, pe o suprafaţă de aproximativ 2 hectare de teren. Proiectul în care Şcoala Gimnazială Ţaga este partener, reuneşte 23 de şcoli din judeţ. “De Crăciun, cei de la Tăşuleasa au oferit cadouri pentru fiecare copil din comună. Conform protocolului pe care l-am semnat cu Asociaţia, în schimbul cadoului, fiecare dintre noi am avut de plantat cel puţin un copac. Puieţii au fost oferiţi de ocolul silvic. “Tăşuleasa Social” ne-a dat tuia, pe care i-am plantat în parcul din localitatea Năsal, puieţi de tei pe care i-am plantat la şcoală, frasini la terenul de fotbal, iar aici, la pădure, au fost plantaţi puieţi de stejar”, a precizat doamna director, Elena Mîrza.
“În iarnă, împreună cu un elev de la şcoală am participat la o instruire organizată de Asociaţia “Tăşuleasa Social”, unde au fost prezenţi reprezentanţi de la toate şcolile partenere în proiect. Am fost cazaţi în campusul Asociaţiei, “Pădurea pedagogică”, de lângă Tihuţa, în Bistriţa-Năsăud. Am fost foarte impresionaţi de ceea ce ne-au prezentat acolo, o investiţie realizată pe 5 hectare, după un model din Germania. Pe parcursul celor două zile cât am stat acolo ni s-a explicat ce vom avea de făcut aici. Activitatea de azi şi-a atins scopul, comunitatea s-a mobilizat în număr mare. Copiii au fost foarte încântaţi şi implicaţi”, a adăugat doamna director.
La plantare au fost prezenţi, pe lângă numărul foarte mare de părinţi şi voluntari, şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, inclusiv primarul comunei, Romulus Mîrza şi viceprimarul Emil Sabău.

“Împreună împădurim!”
“Împreună împădurim!”- aşa şi-au numit “Dacii Liberi” iniţiativa de sâmbătă de la Ţaga. Printre preocupările Asociaţiei “Dacii liberi”, cu activitate atât la Cluj cât şi la Târgu-Mureş, pe lângă preocuparea pentru ecologie şi mediu înconjurător, se regăsesc acţiuni de educare a tinerei generaţii, promovarea valorilor naţionale, sprijin acordat comunităţii, donare de sânge, donare cărţi în Basarabia, şi nu numai.
Pe 1 aprilie, fără nicio păcăleală, peste 100 de voluntari, tineri liceeni şi studenţi veniţi din Cluj şi din Mureş, au plantat aproximativ 1.500 de puieţi pe aproximativ 30 de ari de teren, într-o poieniţă. “Mulţumim Primăriei Ţaga, domnului primar, Romsilva şi tuturor participanţilor! Ne bucurăm că am avut alături Şcoala Ţaga şi am reuşit să plantăm în cele două locaţii”, a precizat la finalul zilei de plantare, Dragoş Burghelea – “Dacii liberi”.
“Poate nu întâmplător, voi, “Dacii Liberi”, aţi ajuns la Ţaga. Trebuie să vă spun că la 200 de metri de noi se află situl arheologic Hrube, pe Valea Cristaşului, unde, prin anii ’62, Academicianul Protase a făcut săpături descoperind două aşezări dacice, datând din secolele IV şi VI, tocmai o perioadă din istoria noastră care are mai puţine vestigii descoperite încă până în prezent”, a explicat primarul Romulus Mîrza celor prezenţi, mulţumind totodată tuturor pentru implicare şi felicitând iniţiativa tinerilor.   
S-ar putea ca acesta să fie deocamdată doar debutul unei frumoase colaborări între comunitatea din Ţaga şi Asociaţia “Dacii liberi”, deoarece aceşti tineri entuziaşti, patrioţi şi iubitori de istorie se declară încântaţi să se implice în viitorul apropiat în continuarea săpăturilor pe care Muzeul de Istorie din Cluj le-a început în baza arheologică de la Ţaga.

Învierea Domnului să vă sporească sănătatea şi belşugul, să vă împlinească gândurile şi speranţele. Hristos a înviat!
Primăria şi Consiliul Local Ţaga
Primar, Romulus Mîrza