În majoritatea satelor există câte un monument care amintește de cei care au căzut în Primul sau Al Doilea Război Mondial. O parte din ele se regăsesc pe lista monumentelor istorice. Nu putem vorbi de o arhitectură specifică a acestora. În comuna Mărgău, satul Mărgău, există un monument edificat mai recent față de altele. Despre el aflăm de la cel care a avut inițiativa realizării lui, domnul Ioan Braica, în vârstă de 71 de ani:

- În ce perioadă s-a realizat monumentul?
- În 1978 toamna, prin octombrie-noiembrie. Atunci eu am venit de la cariera Henț Bologa (de la Valea Hențului) unde e dacitul de Vișag negru, care este unicat în zonă, unde am lucrat acolo ca șef de carieră. De acolo m-am mutat cu serviciul la primăria Mărgău. Pe atunci monumentul tip sovietic era în centru, lângă pod, și gâtuia intrarea în sat, transportul. Era un morman de beton, cu o stea în cinci colțuri, având pe el placa comemorativă. Eu am propus să-l refacem, pentru că oricum era vechi, se exfolia; în primul rând, trebuia găsită o altă locație – pe care am decis-o în curtea Căminului Cultural. Eu puteam aduce piatra din cariera unde lucrasem, dar trebuia stabilit cine să-l execute. Am încărcat piatra și am adus-o cu un tractor cu remorcă, deoarece pe atunci erau mijloace de transport destul de rudimentare.
- Ați avut în vedere pe cineva anume pentru cioplirea pietrei pentru monument? În zonă erau pietrari...
- Potra Gavril (având porecla „a Oțetului”) din Bologa era singurul cioplitor de mare calitate, cel mai renumit cioplitor în piatră. Lucra în piatră ca în cărămidă, cu scule, cu oțel suedez, cu bucearde, ciocane care taie piatra. Îl cunoșteam, căci lucrasem peste zece ani în carieră, și m-am dus la el. Cunoșteam Bologa, Morlaca și pe toți cioplitorii. I-am spus că trebuie făcută o lucrare de artă și nu mi-a dat un răspuns imediat, mi-a cerut timp de gândire. M-am dus la Sâncrai și l-am adus pe Andras, care trăiește și acum, un zidar. I-am spus că-i aduc piatra semi-cioplită de un cioplitor din Valea Lungii și el va trebui doar s-o finiseze împreună cu mine. S-a făcut acolo inclusiv o fundație de beton dedesubt, cu puțină armătură, s-a săpat tot perimetrul. În ciuda faptului că nu era cioplitor de meserie, acest meseriaș a realizat o piatră destul de bine conturată, tip piramidă.
- A existat un proiect?
- Nu a existat proiect; la Poieni era un monument identic cu acesta, căruia eu i-am făcut o fotografie.
Am făcut rost și de niște lanțuri grele și frumoase, care au fost pichetate între stâlpii de acolo, însă la Revoluție au fost furate. Prin monument străbate o conductă – pe atunci nu erau cabluri cum sunt acum, cu înveliș metalic, cu manta de oțel – care ducea la o lampă cu abajur făcută de mine acasă și prinsă acolo în șuruburi. Acea lampă cu ornamente era încastrată în patru șuruburi, lumina monumentul și a fost un lucru frumos la vremea aia. Dar cablurile s-au oxidat, s-au deteriorat și au trebuit schimbate.
- Crucea când a fost pusă?
- După revoluție, la comanda și dorința socrului meu, care era cel mai mare țărănist din Mărgău, am făcut o cruce pe monument, pentru memoria camarazilor săi și a celor cu care a luptat. El fusese cu tatăl meu pe front în Al Doilea Război Mondial, la Stalingrad, la Bug, când s-a întors soarta războiului; acolo socrul meu a avut o șansă și a scăpat cu viață. De aceea a vrut să pună o cruce pe monument. Mai târziu monumentul a intrat într-o fază de degradare, neprimind niciun interes din partea localnicilor.