tigveni inundatii 6În urma solicitărilor conducerii Primăriei Tigveni ce au vizat alocarea de bani de la Guvern din fondurile rezervate remedierii calamităților survenite în urma ploilor din această vară, localității i-au fost atribuite 9,9 miliarde de lei vechi. Cu acești bani, spune primarul Dumitru Slătineanu, se vor reabilita toate drumurile afectate din localitate și se vor construi cele două podețe din Valea Bădislavei și Vlădești.

”Prioritatea de gradul zero este construirea podurilor care au fost  practic distruse de ape. Am demarat deja proiectarea cu studiile geologice și topografice de rigoare. În ciuda faptului că noi, prin forțe proprii, am amenajat două căi de acces pentru trafic ușor, acestea nu reprezentau decât o soluție provizorie. Practic, accesul cetățenilor de dincolo de vale depinde de aceste poduri, având în vedere că diferența drumului față de nivelul vadului este de 4 m. Podurile vor avea o deschidere de 8-9 m și o lungime de aproximativ 15m. Evident, vom interveni și pe drumuri, în măsura în care este nevoie, pentru a se putea circula în mod corespunzător. Nu sunt suficienți acești bani, față de dezastrul creat de inundații, însă putem să refacem infrastructura la nivel acceptabil”, spune edilul șef.
În același timp, lucrările pentru asfaltarea și modernizarea drumului agricol, în lungime de aproape 7 km,  investiție realizată cu fonduri europene, se apropie de final. ”Rigolele și acostamentele sunt terminate, iar podul este practic construit, lucrându-se în momentul de față la planșeu. 30 septembrie este data la care trebuie să achităm ultima tranșă de plată, ceea ce înseamnă că recepția finală va fi fost realizată în acel moment. Este fără doar și poate o investiție de amploare, extrem de utilă pentru comunitate”, explică șeful executivului.
Și investiția privind alimentarea cu apă în Bârsești se apropie de final. În maxim 30 de zile, această utilitate va fi disponibilă tuturor locuitorilor zonei.
Alte două mari investiții vor fi demarate în acest an. Este vorba de reabilitarea Școlii Bârseștii de Sus și alimentarea cu apă în satele Bădești- Bădislava. ”Pentru modernizarea școlii, lucrările vor fi demarate începând cu data de 15 septembrie, iar în ceea ce privește alimentarea cu apă, suntem în faza de analizarea ofertelor antreprenorilor”, a mai declarat primarul comunei Tigveni.