Popesti asfalt 4Comuna Popești arată în această perioadă ca un adevărat șantier, însă rezultatele muncii încep ușor-ușor să se vadă, cetățenii fiind principalii beneficiari ai investițiilor realizate de administrația publică locală. Astfel, în plină desfășurare se află marea asfaltare, adică proiectul de asfaltare a aproximativ 6,5 km de drumuri locale cu finanțare de la Guvern, prin PNDL 2.

”În primă fază a fost asfaltată strada Cotului (610 metri), în satul Popești, vizavi de Primărie. Acum se lucrează pe strada Dealu Morii, drum cu o lungime de peste 2 km, unde vom avea și un pod cu  deschidere de 10 metri, la intrarea în satul Purcăreni. În maximum două săptămâni se va începe turnarea asfaltului. Dalarea șanțurilor și refacerea podețelor sunt, de asemenea, incluse în proiect. Totodată, în această etapă va fi asfaltată Aleea Cimitirului (400 metri). Urmează apoi strada Trandafirului și strada Câmpului, în satul Purcăreni”, precizează primarul Ion Mihai. Șantierul de lucrări de la Popești este completat de investiția derulată la Școala ”Victor Țârcovnicu” Slobozia. În derulare se află o amplă lucrare de modernizare a școlii, care presupune crearea unui circuit interior, astfel încât elevii să ajungă, printr-un hol, la grupurile sanitare din clădire. Tot în cadrul acestui proiect se va realiza și reconfigurarea spaţiilor la grădiniţa din cadrul Şcolii ”Victor Ţârcovnicu”, cu intrare separată pentru preşcolari, toalete noi și loc de joacă delimitat.
Planurile investiționale ale Primăriei Popești nu se limitează însă la aceste proiecte, în viitorul apropiat urmând ca o investiție finanțată cu bani europeni să fie demarată în comună. Este vorba de un proiect depus prin GAL ”Lunca Argeşului” pentru amenajarea unui teren sintetic la Şcoala Slobozia (handbal, fotbal, baschet şi tenis de câmp). ”Am depus toate documentele solicitate la AFIR, a fost efectuată vizita în teren, acum așteptăm să fim chemați pentru semnarea contactului de finanțare a lucrărilor. Avem, de asemenea, alte două proiecte depuse la Guvern pentru care așteptăm răspunsuri privind alocarea finanțărilor. Acestea prevăd introducerea canalizării în comună, fiecare proiect însemnând introducerea utilității în câte două sate”, afirmă edilul șef din Popești. Nu în ultimul rând, în toamna acestui an, autoritățile locale vor realizeze un proiect pentru asfaltarea străzilor din comună care nu au intrat în proiectul derulat prin PNDL 2.