negrasiAutoritățile comunei Negrași au venit în sprijinul cetățenilor din satul Bârlogu prin suplimentarea sursei de apă care deservește sistemul de alimentare din această zonă. ”Întrucât pe timpul verii erau frecvent probleme cu debitul apei sau nu ajungea în toate gospodăriile, am decis să forăm încă un puț în satul Bârlogu. Noul foraj este amplasat lângă rezervorul de înmagazinare a apei și va deveni funcțional începând cu luna august. Este cel de-al doilea foraj de apă din satul Bârlogu și va deservi un număr de 420 de gospodării. Investiția a fost realizată cu fonduri de la bugetul local”, declară primarul Constantin Alexandru.

În ceea ce privește proiectul derulat cu finanțare guvernamentală, prin PNDL 2, amenajarea dispensarului uman din satul Negrași, acesta a fost realizat în proporție de 50%. Administrația publică locală așteaptă acum ca Ministerul Dezvoltării să facă decontarea facturilor pentru lucrările efectuate, urmând ca obiectivul să fie gata până la sfârșitul anului.
Pe de altă parte, în data de 3 august va avea loc licitația pentru atribuirea execuției lucrărilor de reabilitare a Școlii cu clasele I-IV Bârlogu. Proiectul se va derula cu finanțare de la bugetul local și cu sprijinul Consiliului Județean.

Autoritățile și cetățenii cer Consiliului Județean să-și respecte promisiunile
De pe agenda Executivului comunei Negrași nu au fost excluse nici proiectele de introducere a canalizării și asfaltarea DC 100 în satul Mozacu, până la limita cu comuna Teiu, proiecte pentru care administrația locală încearcă de mai mulți ani să obțină finanțare externă. ”În scurt timp ar trebui să se încheie licitațiile pentru proiectele finanțate prin PNDL 2 și se va stabili ce sume au rămas necontractate și pot fi redistribuite pentru proiectele care nu au intrat în prima fază la finanțare. Sper că vom reuși să obținem fonduri măcar pentru unul dintre cele două proiecte, sunt investiții extrem de necesare pentru comunitatea locală”, precizează edilul șef din Negrași. Din păcate, situația DJ 679 Negrași-Mozacu, asfaltat parțial de Consiliul Județean, continuă să aducă nemulțumire în rândul cetățenilor. Drumul care duce către Poiana Narciselor a fost asfaltat pe o lungime de circa 2 km din totalul de 5 km, conducerea Consiliului Județean promițând în primăvară că lucrarea va fi finalizată în scurt timp. Până acum nu s-a întâmplat însă acest lucru. ”Oamenii sunt nemulțumiți, zi de zi întreabă de ce nu se asfaltează drumul până la capăt. Nu cerem decât ca autoritățile județene să-și respecte promisiunea făcută în primăvară, la Ziua Comunei, de față cu mii de cetățeni ai comunei noastre, aceea de a asfalta toți cei 5 km de drum județean”, afirmă primarul Constantin Alexandru.