valea iasuluiPrimăria Valea Iașului face pași importanți în implementarea unei noi investiții de anvergură – etapa a II-a a introducerii canalizării în comună. Administrația locală lucrează la documentația pentru două proiecte pentru canalizare în vederea organizării licitației pentru lucrări și demararea acestora în 2019, pe cont propriu, cu fonduri din bugetul local.

Fiind vorba de o lucrare în derulare, șansele ca Ministerul Dezvoltării să aprobe finanțarea investiției cresc considerabil. ”Întrucât în anul 2017 nu s-a primit finanțare pentru canalizare prin PNDL 2, am refăcut documentația și, în loc de un singur proiect prin care solicitam finanțare pentru 17 km de rețea, am împărțit documentația în două proiecte. Prima solicitare de finanțare vizează rețeaua de canalizare pentru satele Bărbălătești (100%), Borovinești (100%) și Ungureni(20%), în total o rețea de 9,5 km. Cu mențiunea că la Valea Iașului există canalizare, trebuie făcute doar mici extinderi și o stație de pompare. A doua solicitare face referire la rețeaua de canalizare pentru satele Cerbureni (70%), Mustățești (15%) și Valea Uleului (15%), în total o rețea de 7,5 km. Solicitările de finanțare au fost depuse la Ministerul Dezvoltării pe 31 ianuarie 2018. Nu am primit un răspuns punctual, dar ni s-a spus că există două variante pentru asigurarea finanțării: ori din sumele rămase necontractate în urma licitațiilor pentru proiectele din PNDL 2, ori din sumele ce vor fi alocate prin PNDL 3, în lunile iulie-august. Dorind să creștem șansele de obținere a finanțărilor necesare celor două proiecte, am început să lucrăm la documentații astfel încât să ne pregătim pentru licitații. Anul viitor vom putea aloca o sumă consistentă din bugetul local pentru canalizare și, având licitațiile făcute, putem demara lucrările. Vor fi astfel lucrări în desfășurare, iar după cum bine știm, ministerul alocă mai repede banii pentru investițiile începute”, declară primarul Nicolae Barbu. În ședința de Consiliu Local din luna iulie au fost aprobate caietele de sarcini pentru scoaterea la licitație a rețelelor de apă și canalizare. Rețeaua de apă din comuna Valea Iașului măsoară 45 de km, include mai multe stații de pompare și o gospodărie de apă, iar cea de canalizare măsoară 28 de km (împărțită în două sisteme, primul care deservește satele Cerbureni, Mustățești și Valea Uleului cu descărcare în rețeaua de canalizare a municipiului Curtea de Argeș - rețea gravitațională și cel de-al doilea care deservește satele Valea Iașului și Ungureni, cu stație de epurare în satul Ungureni).

Monumente dedicate Centenarului
Proiectul dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri a intrat în linie dreaptă. Primăria Valea Iașului se află în faza de achiziție a lucrărilor de proiectare arhitectură pentru monumentele ce vor fi amplasate în satele comunei. În fiecare sat va fi amenajat câte un monument personalizat cu harta zonei respective, cu date despre populație, suprafață și menționarea sărbătorii în cinstea căreia a fost ridicat – Centenarul Marii Uniri. Cum faza de construcție a micilor monumente nu va dura mai mult de două luni, administrația publică locală se concentrează în această perioadă pe alegerea celei mai bune variante de monument care să mulțumească cetățenii comunei și să respecte și regulile arhitectonice.

Precizări privind serviciul de salubritate
În ceea ce privește Serviciul de Salubritate al comunei, cetățenii au la dispoziție pubele, iar colectarea se face din poartă-n poartă. ”Prin serviciul de salubritate acoperim un număr de 2.100 de persoane, iar contractul cu firma care colectează este pentru un număr de 2.253 de persoane (rezultat în urma înmulțirii cu 0,8 a populației comunei). Deși nu ne-a fost ușor, noi am respectat contractul acesta. În ședința de Consiliu Local din luna iulie am dat o hotărâre prin care a fost aprobat regulamentul de salubritate în comună, realizat în concordanță cu legislația în vigoare. Pe baza acestuia s-au constatat următoarele: obligația, pe lângă persoanele fizice (taxa pe membru de familie – 5 RON/lună), și a persoanelor juridice de orice fel de a avea contract de salubritate; conform acestui regulament, persoanele juridice au obligația să încheie contract fie cu firma care operează în zonă (Financiar Urban), fie direct cu Primăria. Chiar și cele care nu au decât sediu pe raza comunei Valea Iașului, nu mai vorbim de cele care au puncte de lucru și produc mai multe deșeuri. Punem un accent deosebit pe colectarea selectivă și ne străduim să creăm cadrul potrivit astfel încât cetățenilor sau firmelor care au colectat selectiv să le fie preluate deșeurile în zile special stabilite pentru fiecare categorie în parte. Scopul principal este să avem o comună curată, iar dacă și cetățenii vor înțelege că deșeurile reciclabile le pot întoarce banii plătiți pentru gunoi, ar fi cu atât mai bine. Primăria a pătruns în 95% din zonele locuite ale comunei și ne străduim ca, săptămână de săptămână, drumurile să fie practicabile astfel încât mașinile de gunoi să ajungă peste tot, indiferent de anotimp”, afirmă primarul Nicolae Barbu.