albesti 1La un veac de la împlinirea visului istoric al românilor, de Ziua Eroilor, oficialitățile locale, cadrele didactice și elevii din Albeștii de Argeș au comemorat amintirea celor ce s-au jertfit pentru idealurile strămoșești. La monumentul închinat ostașilor români ce și-au dat viața pentru ca viitorul României să fie unul înfloritor, s-a organizat o emoționantă slujbă de pomenire, s-au depus coroane, s-au intonat cântece și au fost recitate poezii prin care au fost evocate faptele de vitejie și curaj ale strămoșilor.

”An de an organizăm un ceremonial de comemorare. Cu atât mai mult anul acesta, de grație, în care celebrăm centenarul Unirii de la 1918, ne mândrim că facem parte dintr-un neam cu o istorie scrisă cu sânge. Faptele mari cer întotdeauna sacrificiu suprem, iar înaintașii noștri au făcut dovada unor calități excepționale, împlinind de-a lungul timpului idealurile conștiinței naționale. Nu trebuie să uităm niciodată cine am devenit și cum s-au jertfit străbunicii și bunicii noștri pentru asta. Este o datorie morală supremă”, a spus primarul Gabriel Popa.

Lucrări în derulare
În altă ordine de idei, investițiile continuă în localitate. ”Modernizarea sediului Primăriei a avansat, ajungând la acoperiș. Lucrăm concomitent la extinderea canalizării, mai precis realizarea joncțiunii între sistemul din satele Albești și stația de epurare de la Dobroțu. În satul Dobroțu, am montat bazinul pentru suplimentarea debitului alimentării cu apă și urmează montarea unei pompe ce va asigura un debit optim pentru toți cei 1.000 de locuitori.  Rămâne ca prioritate, în derulare, acțiunea de pietruire a drumurilor comunale și realizarea șanțurilor.”, a mai afirmat edilul din Albeștii de Argeș.