bascovDin punct de vedere al investițiilor, localitatea Bascov rămâne în continuare în top. Au fost finalizate lucrările de executare a șanțurilor betonate aferente drumului național spre Curtea de Argeș și se dorește ca la rectificarea bugetară din luna septembrie, să se propună continuarea obiectivului, cu încă 1 km. Alte investiții de mare anvergură sunt pe cale să fie demarate, procedurile de licitație fiind în stadii diverse, conform legii.

”Suntem foarte aproape de a implementa un obiectiv de larg interes, ce vizează modernizarea infrastructurii rutiere. În momentul de față lucrarea stagnează  până  la soluționarea contestației pentru licitarea de atribuire a investiției prin care se vor asfalta 20 de km de drumuri în localitate. Sperăm că nu i se va da câștig de cauză contestatarului, pentru a nu fi nevoiți să reluăm procedura. Pentru modernizarea stadionului de la Valea Ursului, ofertele se află în analiză tehnică. Concomitent, așteptăm avizele de la Comisiile de Cultură și Heraldică din cadrul Ministerului de resort pentru a ne putea apuca de construcția monumentului eroilor din centrul localității. Nu în ultimul rând, trebuie menționat proiectul privind construirea unei creșe, obiectiv care, de asemenea, se află în licitație pentru desemnarea antreprenorului.”, a declarat primarul Gheorghe Stancu.

Spectacol de 1 Iunie
De Ziua Copilului, Casa de Cultură “Adriana Trandafir” din Bascov a pregătit un spectacol realizat în mare parte de copii înscriși la cursurile de dans popular – “Mugurașii bascoveni”, modeling, karate sabaki și atelierul de creație produse hand-made, cursuri organizate în cadrul instituției. Pe senă au mai evoluat micii interpreți Antonia Rizea și Omar Arnaout – câștigătorul “Next Star”.