boteniAutoritățile locale din Boteni așteaptă lansarea Măsurilor din cadrul Grupului de Acțiune Locală pentru depunerea unui proiect vizând modernizarea iluminatului public.”Am realizat deja studiul de fezabilitate și am înțeles că la începutul lunii iunie îl putem depune pentru accesarea fondurilor UE. Modernizarea iluminatului public înseamnă înlocuirea tuturor lămpilor cu led-uri economice și suplimentarea acestora pentru un iluminat din stâlp în stâlp. Cel mai probabil, vom completa de la bugetul propriu suma de bani necesară pentru a acoperi întreaga comună”, spune primarul Vasile Leau.

Tot anul acesta, edilul șef dorește să implementeze și proiectele pentru modernizarea drumurilor, documentații pe care le are deja pregătite.
”Avem deja pregătite toate documentele necesare pentru asfaltarea a 10 km de drumuri comunale. Încă nu am identificat surse de finanțare, dar sunt sigur că până în toamnă vom găsi banii necesari, măcar pentru o parte din tronsoane”, afirmă edilul șef.
Între timp, Primăria Boteni a finalizat licitația pentru construirea a două poduri - Valea Bolatului și Valea Bâzului, obiective ce vor începe cât de curând. Fondurile pentru aceste investiții, sunt guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.