babanaPe raza comunei Băbana au început lucrările de regularizare a pârâului Vârtej, investiție în valoare de 35 de miliarde de lei vechi, derulată de către Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea. Lucrările ce vor fi executate vor cuprinde reprofilarea albiei pe o lungime de 1.600 metri liniari, consolidări de mal cu gabioane pe 868 de metri liniari, sprijiniri de mal - 550 ml și protecție vegetativă - 115 ml.

“Odată cu finalizarea acestei investiții, sperăm să scăpăm de inundații!”, conchide primarul Bebe Ivan.
Tot de la edilul din Băbana am aflat că în localitate au demarat lucrările de reabilitare a Drumului Comunal Groși-Negulești, pe o distanță de 660 metri, investiție derulată cu bani de la bugetul local, în sumă de 200.000 lei.  
De Înălțare, eroii neamului vor fi comemorați și la Băbana, la monumentul ridicat în cinstea lor la Biserica Valea Caprii. “Un quartet de militari va da o și mai mare încărcătură acestui eveniment”, anunță Bebe Ivan.