racaÎntreaga comună este un adevărat șantier în această perioadă. Merită însă efortul, întrucât în desfășurare se află două proiecte de maximă utilitate pentru cetățeni: introducerea canalizării și asfaltarea unor drumuri comunale.
”La canalizare mai sunt de introdus conducte pe o lungime de 3-4 km, de finalizat stația de epurare și stațiile de pompare. La felul cum decurg aceste lucrări, sunt convins că vom termina investiția anul acesta. Din luna aprilie am început lucrările și la proiectul de asfaltare a drumurilor comunale, finanțat de Guvern prin PNDL 2. Vor fi asfaltați 7,5 km de drumuri, DC 436, DC 438 și DC 429. Lucrările au început cu pregătirea DC 436 pentru asfaltare, apoi se vor turna stratul de bază și cel de uzură. Dacă alocările de fonduri guvernamentale se fac la timp, asfaltarea celor trei drumuri ar putea fi gata până la data de 1 septembrie”, declară primarul Georgel Burcea.

La nivelul Primăriei Râca se află în desfășurare procesul de eliberare a adeverințelor și întocmire a dosarelor pentru subvențiile APIA. Conform autorităților locale, în proporție de 80% dosarele au fost depuse, numărul solicitanților fiind în medie de 130 de persoane, mici fermieri și crescători de animale.
În altă ordine de idei, de sărbătoarea Înălțării Domnului, atunci când este serbată și Ziua Eroilor, la Monumentul Eroilor din curtea Primăriei va avea loc un eveniment comemorativ în cinstea eroilor neamului căzuți pe fronturile de luptă. Preoții din comună vor oficia o slujbă religioasă pentru pomenirea celor căzuți la datorie, iar elevii de la școala din comună vor susține un program cu specific patriotic.