tigveniObiectivul de investiții privind introducerea apei curente în satele Bădești și Bădislava a fost scos la licitație de către conducerea autorităților locale din Tigveni. Lucrarea va fi executată cu fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare locală. În același timp, spune edilul șef, se realizează pregătirea documentației pentru cel de-al doilea proiect pentru care Primăria a obținut finanțare prin același program, și anume reabilitarea și modernizarea școlii Bârseștii de Sus.

Investițiile amintite nu sunt singurele care vor fi executate în acest an în comuna Tigveni. ”Vom reface acoperișul Căminului Cultural și încălzirea centrală și vom amenaja 2 podețe pe strada Izvorului, fondurile pentru aceste lucrări fiindu-ne alocate de Consiliul Județean, în urma solicitărilor noastre. De asemenea, avem în derulare modernizarea prin asfaltare și construire de poduri și podețe a drumului agricol în lungime de 6,5 km , proiect realizat cu fonduri europene, prin Măsura 125. S-a finalizat pregătirea tronsonului pentru asfaltarea propriu-zisă pe o lungime de 4 km, turnându-se 60 cm de balast. Acum se lucrează la podul aferent acestui traseu.”, declară primarul Dumitru Slătineanu.
Un alt aspect de menționat este acela că s-a suplimentat numărul lămpilor din sistemul de iluminat public. ”Avem la ora actuală peste 1.000 de lămpi funcționale în întreaga comună. Singura zonă în care, deocamdată, nu avem iluminat public din stâlp în stâlp este Bădislava, situație pe care o vom remedia în cursul acestui an”, spune șeful executivului.
Nu în ultimul rând, se lucrează permanent la decolmatări de șanțuri, repararea drumurilor din localitate - acțiune finalizată în proporție de 70%.