darmanesti 1Procedurile premergătoare modernizării unui tronson de drum în lungim de 600 metri din comuna Dârmănești au fost încheiate. Este vorba de asfaltarea ”Drumului lui Negoiță”, obiectiv ce se regăsea pe lista priorităților executivului pentru acest an.
”Încercăm pe cât posibil să continuăm campania de modernizarea a infrastructurii rutiere din localitate. Cu puținii bani de la buget, nu ne permitem investiții de anvergură la acest capitol, însă, pas cu pas, reușim să ne îndeplinim promisiunile și să rezolvăm problemele cele mai stringente din punctul de vedere al cetățenilor.”, spune edilul șef Emilian Ciolan.

Cu fonduri primite de la Consiliul Județean, conducerea administrației din Dârmănești va monta un filtru performant de demanganizare pentru sistemul de alimentare cu apă aferent satului Piscani.
”Avem două astfel de sisteme funcționale la Valea Nandrii  și la Dârmănești, echipamente care asigură o calitate superioară apei potabile. După ce vom fi montat și sistemul de demanganizare de la Piscani, acoperim 75% din populație, în sensul asigurării acestei utilități la standardele normale. Desigur, facem demersuri în continuare pentru obținerea fondurilor și pentru rețeaua de apă din satul Negreni”, declară primarul localității.
Lucrări vor fi începute și la bisericile din comună. Din bugetul local a fost alocat 1 miliard de lei vechi pentru 3 edificii de cult, și anume: 500 de milioane pentru biserica de la Piscani, pentru realizarea interioarelor și montarea ferestrelor și ușilor, 400 de milioane pentru biserica din Valea Nandrii și 100 de milioane pentru cea de la Negreni, pentru continuarea construcțiilor.
”Foarte important ar fi ca la următoarea rectificare bugetară să fim sprijiniți cu fonduri de la Consiliul Județean pentru terminarea amenajării sălii de sport de la Școala Dârmănești. În contextul în care sportul a devenit o necesitate pentru sănătatea copiilor noștri și pentru o educație holistică eficientă, nu este vorba de o sumă mare - în jur de 4 miliarde de lei vechi. Peste tot în lume și recent și în România programele școlare pun din ce în ce mai mult accent de educația fizică. Există chiar inițiative pentru introducerea acestei materii ca obligatorie la Bacalaureat. Atunci, este obligatoriu să putem asigura și baza materială pentru a le putea cere copiilor să considere orele de sport în beneficiul lor. Din păcate, nu avem cum aloca acești bani de la buget, așa că solicităm suport din partea forurilor județene”, a mai afirmat edilul șef din Dârmănești.