teiuCum în această perioadă orice gospodar își face ordine în propria gospodărie, așa și administrația publică a comunei Teiu a început în luna aprilie tradiționala curățenie de primăvară. Acțiunile de salubrizare derulate la nivelul comunei sunt realizate cu utilajele primăriei și cu beneficiarii Legii 416/2001, dar și cu ajutorul cetățenilor.
”Pe toate drumurile comunale se fac decolmatări de șanțuri, sunt văruiți pomii și se îndepărtează vegetația uscată. Acțiunile vizează și igienizarea spațiilor publice, curățarea cursurilor de apă și informarea cetățenilor cu privire la îndatoririle pe care le au legat de igienizarea spațiilor din fața proprietăților. În următoarea perioadă ne vom ocupa și de refacerea drumurilor după sezonul de iarnă, prin nivelare și pietruire”, declară primarul Florin Dumitru.


După data de 1 mai urmează să fie reluate lucrările la noua grădiniță din localitate. Obiectivul este realizat cu fonduri locale și cu sprijinul Consiliului Județean Argeș. 25 de preșcolari sunt înscriși actualmente la Grădinița Teiu.
Pe de altă parte, proiectul derulat cu finanțare de la Guvern prin PNDL 2 – asfaltarea DC 100 Teiu - Mozacu se află în faza derulării procedurilor de achiziție, urmând ca modernizarea drumului să fie realizată începând din această vară.