Tipărire

18În condițiile în care firma desemnată să se ocupe de asfaltarea DC 137 Malu-Bârla – lucrare finanțată cu fonduri guvernamentale, cu un contract încheiat în anul 2015, nu a reușit până în această toamnă să realizeze decât 15% din proiect, Primăria Bârla a denunțat unilateral contractul.

”Am avut toată răbdarea necesară și am discutat în mai multe rânduri cu constructorul privind problema asfaltării DC 137. Firma respectivă nu avea capacitatea și nici experiența necesară pentru a realiza o astfel de lucrare. Pur și simplu ținea proiectul de asfaltare pe loc. Contractul a fost reziliat și urmează organizarea unei noi licitații pentru efectuarea restului de lucrări din proiect. Finanțarea alocată de Guvern este valabilă până în decembrie 2018, și sper, în urma desemnării unui constructor serios la licitație, să reușim să ne încadrăm în acest termen pentru finalizarea proiectului”, declară primarul Gheorghe Voicu.

Ploile au creat probleme
Ploile de la finalul lunii noiembrie au creat probleme în satele Mozăceni-Vale, Podișoru și Bârla, însă intervenția promptă a autorităților locale a limitat pagubele ce se puteau produce în gospodăriile cetățenilor. Din cauza pământului rămas de la săpăturile pentru branșamentele de apă, șanțurile s-au blocat, iar cantitatea de apă strânsă din  precipitații nu se putea scurge și risca să ajungă în curțile oamenilor. Primăria Bârla a intervenit cu buldoexcavatorul din dotare pentru deblocarea șanțurilor, pe o lungime de 3 km, reușind astfel să îndepărteze pericolul producerii unor inundații.

Iluminat festiv în toată comuna
Cum iarna bate la ușă, autoritățile din Bârla au definitivat de curând pregătirile pentru sezonul rece. Astfel, deszăpezirea drumurilor comunale și locale se va face în regie proprie, administrația publică locală având în dotare un buldoexcavator, un autogreder și două tractoare cu pluguri. Nu mai puțin de 100 km de drumuri sunt incluși în rețeaua de drumuri comunale. A fost procurat și nisipul ce urmează a fi împrăștiat pe căile de acces, iar la instituțiile publice s-a asigurat combustibilul pentru încălzire. Pe de altă parte, sărbătorile de iarnă nu vor trece neobservate în comuna Bârla. Iluminatul festiv de sărbători nu va fi întâlnit doar în centrul comunei, ci în toată localitatea, de-a lungul drumului județean și pe drumurile comunale. 60 de instalații ornamentale, achiziționate anul trecut de Primărie, vor transforma comuna într-un tărâm de basm, întregind atmosfera de sărbători.