valea iasului primarPrin grija conducerii administrației locale, la Valea Iașului s-a rezolvat în proporție aproape 100% problema salubrității, în sensul că peste 95% dintre locuitori au intrat în posesia pubelelor de colectare a deșeurilor menajere. Implementarea programului județean prin Servsal, respectiv operatorul local Financiar Urban, nu a fost dificilă, deoarece în localitate funcționa de mai bine de 10 ani un serviciu de salubritate.
”Încă din 2005 am asigurat în localitate serviciul de salubritate, prin concesionarea acestuia, cetățenii având contracte individuale cu o firmă de profil. Este adevărat, la început nu toată lumea a accesat ideea, inițial procentul era de aproximativ 60% din localitate (satele Valea Iașului, Mustățești, Ungureni, Valea Uleului și parțial - 30%, Cerbureni). De la începutul anului 2017 am distribuit pubele noi pentru fiecare gospodărie din satele Bărbălătești, Borovinești și restul de 70% din satul Cerbureni. Vorbim de 95% dintre gospodării, deoarece există câteva izolate, unde operatorul nu poate ajunge să colecteze deșeurile.”, explică primarul Nicolae Barbu.
Și în ceea ce privește taxa pentru acest serviciu, lucrurile au fost mai ușoare la Valea Iașului. ”Taxa pentru colectarea gunoiului s-a modificat, în sensul că a scăzut de la 7,5 lei la 3 lei pe lună pe persoană.”, a completat edilul șef.
Tocmai pentru ca treburile să meargă fără probleme, iar colectarea gunoiului să se realizeze conform graficului, o echipă din Primărie, condusă de viceprimarul localității Cristian Enescu, a lucrat la amenajarea căilor de acces, în sensul toaletării vegetației și alte lucrări, în funcție de situația drumurilor.
La capitolul infrastructură rutieră trebuie punctat faptul că administrația locală a început pietruirea drumurilor, acolo unde iarna a lăsat urme.
”Ne-a fost mult mai ușor decât anii trecuți, deoarece am avansat mult cu asfaltarea, iar tronsoanele nemodernizate nu au fost dintre cele mai dificile”, afirmă șeful executivului.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit faptul că în cea mai recentă ședință de Consiliu Local a fost aprobată documentația tehnico-economică pentru extinderea sistemului de canalizare în localitate cu încă 17,2 km. ”Urmează să depunem documentația la Ministerul Dezvoltării Regionale, în vederea obținerii de fonduri prin OG 28. De anul trecut, am început extinderea stației de epurare existentă, pentru suplimentarea capacității, astfel încât extinderea de rețea să nu creeze niciun fel de probleme”, a adăugat primarul Nicolae Barbu.

O floare, un gând bun și urări de sănătate transmitem, pe această cale, tuturor doamnelor și domnișoarelor!

La mulți ani de 8 Martie!

Primăria şi Consiliul Local Valea Iaşului
Primar, Nicolae Barbu