Tipărire

suseniDin fonduri proprii, conducerea administrației din Suseni a asfaltat 1,2 km, respectiv DC 116 Suseni-Burdești, un tronson de mare importanță, nu doar pentru locuitorii acestor sate, ci și pentru că reprezintă calea de acces spre Autostrada București-Pitești.

”Am reușit să strângem banii necesari de la bugetul local și, dacă o să mai putem face economie, vom continua campania de modernizare a drumurilor cu forțe proprii. Din punct de vedere al duratei, o investiție realizată din fonduri proprii este mult mai rentabilă. De exemplu, pentru asfaltarea acestui drum am început procedurile anul acesta, și iată că avem finalizarea.”, spune primarul Doru Radu.
Din păcate însă, bugetul comunei Suseni nu permite modernizarea tuturor drumurilor pe care le are în vedere conducerea Primăriei, de aceea se fac eforturi, în continuare, pentru atragerea fondurilor europene și guvernamentale, pentru acest tip de investiții. „Avem depus pe OG 28 un proiect pentru asfaltarea DC 112 Țuțulești-Pădureni, în lungime de 3 km, iar pentru atragerea fondurilor europene avem documentații pentru DC 112 Țuțulești-Odăeni - 3 km; DC 343 Cerșani și DC 3411 Gălășești-Strâmbeni - 1,6 km.”, a mai spus edilul șef.