Lucrări în plină desfășurare la mai multe obiective de investiții în comuna Hârsești! Se lucrează cu spor la amenajarea centrului de zi pentru copii (investiție cu bani europeni, prin AFIR), precum și la centrul cu aport voluntar pentru colectarea deșeurilor (fonduri PNRR). La centrul social destinat copiilor proveniți din medii vulnerabile, lucrările se apropie cu pași repezi de finalizare. ”Lucrările vor fi gata după jumătatea lunii august. Ne vom ocupa apoi de obținerea avizului de la AJPIS pentru funcționare, iar din toamnă sper să putem aduce copiii în centru, pentru activități. Lucrăm și la centrul cu aport voluntar pentru colectarea deșeurilor, construcția avansează și a fost făcută și achiziția pentru dotări. În toamnă vom finaliza și aici. De asemenea, avem lucrări în desfășurare la locuințele pentru tineri, prin PNRR. Au fost realizate amenajările interioare, instalațiile electrice și sanitare, investiția este pe drumul cel bun”, declară primarul Ionel Moloiu.
Proiecte în faza achizițiilor
Proiectul privind amenajarea unei platforme comunale pentru gestionarea gunoiului de grajd se află în etapa organizării licitației. Finanțat din bani europeni, acesta este extrem de important și prin prisma utilajelor pe care administrația locală le va putea cumpăra, echipamente care vor putea fi folosite și la alte tipuri de lucrări de gospodărire comunală. Tot în faza licitației pentru atribuirea lucrărilor se află și proiectul de construcție a podului din punctul Voinești. Imediat ce vor fi finalizate procedurile de achiziție, constructorul ales va demara lucrările. Banii pentru începerea acestora sunt deja prevăzuți în buget.
Nu în ultimul rând, în luna iulie în comuna Hârsești au fost finalizate lucrări de extindere a sistemului de canalizare. Rețeaua a fost prelungită pe anumite fundături care nu au intrat în proiectul inițial derulat prin programul guvernamental de investiții ”Anghel Saligny”.
