buzoesti lat bunElevii și preșcolarii din unitățile de învățământ din comuna Buzoești beneficiază de o masă caldă la școală, conform Programului Național ”Masă sănătoasă”, derulat de Ministerul Educației. Administrația publică locală implementează pentru a doua oară acest program în beneficiul copiilor, 339 porții de mâncare fiind livrate zilnic. Copiii beneficiază de masa la școală până la finalul cursurilor, dar și de la reluarea acestora, în luna septembrie.

Tot în domeniul educației, școlile din satele Vulpești și Șerboeni intră din această vară în lucrări de renovare energetică pe baza unor proiecte pentru care autoritățile locale au câștigat finanțare prin PNRR. Primarul Ion Tănase a semnat contractele de execuție a lucrărilor. ”Lucrările au în vedere în înlocuirea lămpilor cu surse de iluminat eficiente din punct de vedere energetic, înlocuirea sistemului actual de producere energie termică pentru încălzire cu pompe de căldură, montarea unor panouri fotovoltaice pentru producere energie electrică, schimbarea tâmplăriei și anveloparea termică a clădirilor”, declară edilul din Buzoești. Lucrări similare vor fi realizate și la sediul Primăriei Buzoești. De altfel, tot cu fonduri nerambursabile, va fi modernizată și clădirea școlii din satul Buzoești. Și în acest caz contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat. Și pentru că administrația publică locală investește masiv în educație, unitățile de învățământ preuniversitar din comună sunt în proces de dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente IT. Dotările sunt achiziționate grație unui proiect finanțat prin Componenta Educație a PNRR. Suma obținută de Primăria Buzoești este de 1.170.698 lei. 

Nu în ultimul rând, din luna mai autoritățile din Buzoești au început decolmatarea lacurilor din localitate.