Proiectul de asfaltare a aproape 10 km de drumuri comunale, derulat cu bani de la Guvern, prin Programul „Anghel Saligny”, este foarte aproape de finalizare. Investițiile în infrastructura rutieră din Tigveni nu se vor opri însă aici. „Pe proiectul cu fonduri guvernamentale a mai rămas un singur drum de asfaltat, în lungime de 1,2 km. Ne dorim să continuăm campania de reabilitarea infrastructurii rutiere, cu modernizarea drumului Momaia, în lungime de 1,2 km. Vom demara investiția cu bani de la bugetul local, însă am cerut pentru acest obiectiv și sprijin financiar de la Consiliul Județean Argeș.”, spune primarul Constantin Smeu.
Tot de la CJ Argeș, administrația din Tigveni a solicitat pentru anul acesta co-finanțări pentru alte două proiecte: cel de reabilitare a iluminatului public stradal, derulat prin intermediul Fondului pentru Mediu, și pentru amenajarea unui mini-teren de sport la Școala cu clasele I-IV Bârseștii de Jos.
Imediat cum vremea se va încălzi, vor demara lucrări de reabilitare termică a sediului administrației locale, proiect finanțat cu fonduri europene, prin PNNR. „Clădirea va fi anvelopată, va fi schimbată tâmplăria exterioară, se vor monta panouri fotovoltaice, iar la interior vor fi înlocuite caloriferele și corpurile electrice. De altfel, o investiție similară, finanțată tot din fonduri europene, este în plină derulare la Școala Bârseștii de Jos, stadiul de execuție fiind de 70%. Și tot cu fonduri europene, 21 de clase de preșcolari și școlari de pe raza comunei vor fi dotate cu echipamente digitale, materiale didactice și mobilier.”, informează edilul șef din Tigveni.
Alte proiecte cu fonduri europene aflate pe agenda investițională a acestui an sunt realizarea Planului de Urbanism General în format GIS (digital) și amenajarea a două stații destinate încărcării automobilelor electrice. Nu în ultimul rând, Tigveniul, în asociere cu Cicănești și Sălătrucu, se află pe lista localităților din Argeș care vor primi finanțare de la Guvern pentru introducerea rețelelor de alimentare cu gaze în cele trei comune. Într-o primă fază, pentru acest obiectiv a fost alocată celor trei localități suma totală de 7,6 milioane de lei.
