baiculesti lat bun2024 se anunță a fi un an plin de lucrări și proiecte de implementat pentru administrația publică locală a comunei Băiculești. Fie că este vorba despre investiții finanțate din fonduri guvernamentale ori europene, fie despre lucrări derulate cu resurse locale, toate se vor desfășura anul acesta. ”Suntem optimiști, avem de lucru, investițiile sunt contractate și vom derula lucrări importante în 2024. Este anul în care vom finaliza proiectele în derulare, canalizarea și modernizarea drumurilor, dar vom începe și noi investiții de anvergură, cum ar fi înființarea rețelei de gaze. Pornim la drum cu încredere”, afirmă primarul Niculae Dragnea. Pe lista obiectivelor propuse pentru anul în curs, pentru care au și fost înaintate solicitări de finanțare către Consiliul Județean, se regăsesc proiecte de modernizare a drumurilor comunale, unul aflat în derulare, cel pentru drumurile din satul Zigoneni, și altul care va demara în curând, pentru modernizarea drumurilor din satul Tutana, de achiziție a unui buldoexcavator prin AFIR, de realizare a PUG-ului localității și, bineînțeles, înființare a rețelei de gaze. De asemenea, în 2024 începe implementarea celor două proiecte finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”: branșarea gospodăriilor la rețeaua de canalizare și extinderea și reabilitarea rețelei de alimentare cu apă.
Important de știut pentru cetățenii comunei Băiculești este și faptul că taxele și impozitele locale nu suferă modificări majore, se aplică doar indexarea cu rata inflației. Persoanele care își achită obligațiile fiscale până la data de 31 martie beneficiază de o bonificație de 10%.