Dispensarul uman construit în satul Furduiești își va începe activitatea în luna octombrie, anunță reprezentanții administrației publice locale din comuna Rătești. ”Va funcționa aici cabinetul medicului de familie și încercăm ca pe viitor să aducem și alte servicii medicale pentru cetățeni, cum ar fi un cabinet stomatologic. În paralel va funcționa în continuare și dispensarul uman din satul Rătești”, precizează primarul Cornel Petrică. Dispensarul uman din satul Furduiești a fost amenajat cu fonduri din bugetul local și sprijinul Consiliului Județean Argeș.
Pe de altă parte, după semnarea contractului de finanțare a investițiilor, la Școala Gimnazială ”Gheorghe I.I.C Brătianu” Rătești a demarat implementarea proiectului de dotare a școlii, derulat prin PNRR. Unitatea de învățământ va beneficia de dotarea sălilor de clasă cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Următorul pas este organizarea licitației pentru achiziția tuturor acestor dotări. Principalii beneficiari ai proiectului sunt cei aproximativ 200 de elevi care învață în școala din comuna Rătești. Totodată, se fac ultimele demersuri în vederea semnării contractelor de finanțare a celor două investiții aprobate în Programul Național ”Anghel Saligny” - modernizare drumuri locale și înființare rețea canalizare în satele Tigveni și Pătuleni. Autoritățile locale sunt în așteptarea eliberării unui aviz de mediu pentru proiectul de canalizare și speră că vor putea organiza licitațiile pentru lucrări în această toamnă.