rociu 1Duminică, 17 septembrie, a fost sărbătoare mare în comuna Rociu! După mai mulți ani de pauză, autoritățile locale au organizat o nouă ediție a Zilei Comunei Rociu, o zi festivă plină de surprize și momente speciale, cu activități pentru toate gusturile și toate vârstele. Primarul Victor Bălășoiu, viceprimarul Claudiu Stan și echipa din administrația publică locală au pregătit în detaliu această zi specială, reușind să aducă bucurie în rândul localnicilor veniți în număr mare pe terenul din incinta târgului comunal din Rociu.

Premii și momente artistice deosebite
Oaspeții au fost primiți în mod tradițional, cu pâine și sare, numeroase autorități locale și județene onorând cu prezența sărbătoarea comunității din Rociu. În mijlocul oamenilor s-au aflat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Bughiu, senatorii Cristina Stocheci și Ovidiu Puiu, deputații Nicolae Georgescu, Remus Mihalcea și Aurel Bălășoiu, precum și numeroși primari din județ.
Manifestările dedicate Zilei Comunei Rociu au debutat în mod solemn, cu intonarea imnului național, urmată de oficierea unei slujbe religioase de către preoții din localitate. După scurte discursuri ale oficialităților, momentul mult așteptat de public - festivitatea de premiere, a început cu cuplurile care aniversează 50 de ani de rociu 2căsătorie în 2023. 12 familii, exemple de longevitate în cuplu, au primit flori, diplome și premii din partea primarului Victor Bălășoiu. Autoritățile din Rociu au ales să premieze și tinerețea, adică pe cei care anul acesta ating vârsta majoratului, 26 de tineri din comuna Rociu. Grupul vocal preoțesc ”Valea Dâmbovnicului” a urcat pe scenă după festivitatea de premiere, iar o locuitoare a comunei a ținut să interpreteze un cântec pe care l-a compus special pentru această zi. Sărbătoarea de la Rociu a continuat cu minunata interpretare a ansamblurilor locale ”Floare de câmpie” al Casei de Cultură ”Ilie Predescu” din Șerbănești și ”Floricică de câmpie” - secție externă a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, coordonată de Creola Stanciu. Energia și voia bună au fost asigurate de călușarii din localitățile Popești (Ansamblul ”Murgulețul”) și Lunca Corbului (Ansamblul ”Tigrii Carpaților”), dar și de grupul  vocal ”Doruri Muscelene”. Taraful Cătălin Iancu și cunoscuți interpreți de muzică populară din Argeș au scos oamenii la joc, horele și sârbele atât de dragi argeșenilor răsunând până seara târziu. Mai apoi, un frumos foc de artificii a brăzdat cerul comunei Rociu, marcând finalul unei sărbători de pomină de care oamenii își vor aduce aminte mult timp.