Tipărire

52Argeșenii și nu numai, sunt așteptați între 3 și 5 iulie în comuna Brăduleț, la cea de-a IV-a ediție  Festivalului Cașcavalului! Urmând tipicul edițiilor anterioare, evenimentul se desfășoară timp de trei zile în fiecare din cele trei sate ale localității, după cum urmează: vineri, 3 iulie, cu începere de la ora 16.00, în satul Brăduleț, sâmbătă de la ora 15.00 la Galeș și duminică, de la ora 15.00, la Brădet. Peste 20 de producători autentici de cașcaval vor fi prezenți pentru a bucura papilele gustative ale vizitatorilor cu prețioasele rețete specifice zonei.
De la  sărbătoarea dedicată produsului tradițional al comunei - cașcavalul, devenit deja un brand al localității, nu poate lipsi muzica de calitate. Vor fi prezenți artiști ca Aurelian Preda, Nicușor Iordan, Ileana Lăceanu, Simona Dinescu, Silvana Râciu, ansambluri renumite ale județului Argeș, ca “Haiducii Vlădicii” sau „Doruri Muscelene”, dar și formații din Polovraci - Gorj și Vaideeni - Vâlcea. Spectacolele vor fi prezentate de prof. Grațian Bădescu care, la rândul său, va avea o serie de invitați surpriză, folcloriști autentici, de mare valoare.
” Iate-ne ajunși la cea de-a IV -a ediție a Festivalului, prilej cu care invit pe cât mai mulți pe meleagurile noastre pitorești, pentru a lua în suflet o părticică din frumusețea acestor locuri și, bineînțeles, pentru a gusta din faimosul cașcaval. După cei trei ani în care am organizat evenimentul cu fonduri europene,  suntem la prima ediție din cei 5 ani prin care dovedim sustenabilitatea proiectului. Până la urmă, această sărbătoare trebuie să devină o  tradiție, o emblemă a zonei, un eveniment care să ne creeze identitate și specificitate. Festivalului Caşcavalului de Brăduleţ ne oferă prilejul să cinstim cum se cuvine cea mai veche îndeletnicire a oamenilor din această vatră de adevărată tradiţie şi simţire românească, şi anume priceperea şi dragostea în creşterea animalelor.
53Prin caşcavalul nostru-produs tradiţional de excepţie, scos din mâinile pricepute ale trăitorilor acestor meleaguri blagoslovite de Dumnezeu, am devenit cunoscuţi nu numai în ţară, ci şi în străinătate. În acelaşi timp, oamenii acestor meleaguri au pus în lumină în permanenţă cea mai bună moştenire de la înaintaşi: cântul, jocul, portul nostru inconfundabil, datinile şi tradiţiile noastre, la care adăugăm, iată, şi sărbătoarea de astăzi.
Merităm o asemenea sărbătoare și vom  depune mereu toate eforturile s-o realizăm.”, a declarat primarul Aleu Evlampie.
Invitați de seamă ai festivalului vor fi personalitățile administrative și politice ale județului.