Tipărire

128La Șuici, sărbătorirea Zilei Eroilor e tradiție. Aici există, după cum se ştie un cimitir, monument istoric, al celor căzuţi în luptele Primului Război mondial, în bătălie purtate chiar în zonă. Pe lângă români, mulţi dintre cei ce şi-au găsit sfârşitul pe Valea Topologului sunt și de alte naționalități. Toți sunt pomeniți an de an la Șuici.


Ca de obicei, primarul şi toţi angajaţii administraţiei locale au purtat costume populare în semn de respect pentru istoria neamului, iar militarii Batalionului “Posada” au dat onorul. Sutele de oameni prezenţi la slujba de pomenire oficiată de un sobor de preoţi au fost mişcaţi până la lacrimi de elevii Școlii “Toma Brătianu”, care s-au întrecut pe ei înşişi recitând şi cântând pentru cinstirea memoriei celor căzuţi.
Nu au lipsit nici oficialităţile: deputata Simona Bucura Oprescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău. Alături de maiorii Bunescu şi Bocăneci, primarul Constantin Iatagan a depus coroane la monumentul eroilor, rostind câteva cuvinte prin care să marcheze  solemnitatea momentului. „Înălţarea la ceruri a Domnului Nostru Iisus Hristos şi Ziua Eroilor nu sunt sărbătorite 129întâmplător împreună. Toţi cei care şi-au dat viaţa pentru ca noi astăzi să trăim sunt, deopotrivă, cu Dumnezeu, pentru că nu există sacrificiu mai mare, atât din partea lor, cât a familiilor acestora. Chiar şi în zilele noastre sunt oameni care îşi pun viaţa în pericol în fiecare clipă pentru libertate şi de care trebuie să fim mândri, să le admirăm curajul şi eroismul. Vorbesc aici de militarii care fac parte din misiunile din ultimii ani din Irak sau Afganistan. Este datoria noastră să îi pomenim pe toţi şi să le cinstim memoria”, a spus primarul Constantin Iatagan.
Nu a lipsit nici fanfara, ale cărei cadenţe au răsunat în toată valea, că să nu uităm niciodată că …”A fost război /Şi  moarte-aici, nu şagă:/Cădeau pe dealuri, dintre noi, /Ca frunza, mamă dragă./Şi-acolo-n deal, cum fulgera, /Un plumb simții că vine/ Şi n-avu loc, cât larg era, /Decât în piept la mine.”