Tipărire

negrasi400.000 de lei este suma alocată de Consiliul Județean pentru dotarea Școlii ”Petre Badea” Negrași, în urma solicitărilor făcute de administrația publică locală. Conducerea Primăriei a luat în calcul două variante pentru folosirea cât mai eficientă a fondurilor primite. Astfel, banii ar putea fi utilizați fie pentru dotarea cu două centrale termice a unității de învățământ, fie pentru asigurarea cofinanțării proiectului de modernizare a școlii în cazul în care acesta este aprobat la finanțare prin CNI, instituție la care este depus. O decizie în acest sens va fi luată după ce vor fi anunțate proiectele care urmează să primească finanțare de la Guvern.

Administrația comunei pregătește documentația unui proiect privind achiziția unui microbuz electric pentru transportul școlar. Proiectul ar urma să fie depus în vederea accesării unei finanțări nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă sunt luate în calcul și fondurile disponibile prin Administrația Fondului de Mediu (AFM). Prin AFM, în implementare se află momentan în localitate un alt proiect. ”Suntem în faza de achiziție a lucrărilor pentru modernizarea rețelei de iluminat public. Vor fi montate 400 de lămpi noi în toate satele. Vom avea iluminat stradal din stâlp în stâlp. Prin implementarea acestui proiect sper să reușim să ajungem și la o scădere a facturilor pentru iluminatul public, mai ales în contextul actual, în care energia electrică s-a scumpit mult”, declară primarul Alexandru Constantin. Nu în ultimul rând, edilul din Negrași se gândește ca în viitor să amenajeze în localitate o centrală fotovoltaică pentru a produce energie electrică. Parcul de panouri fotovoltaice ar urma să fie realizat lângă Rezervația Naturală ”Poiana cu Narcise”, pe o suprafață de 3 ha de teren.

Primăvara, anotimpul renașterii, al trezirii la viață, face  din 8 Martie o zi plină de feminitate, zâmbete și căldură sufletească.
La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Negrași
Primar, Alexandru Constantin