Tipărire

stoenesti asfalt 2Lucrări de amploare pentru modernizarea infrastructurii de circulație în comuna Stoenești! Administrația locală a asfaltat mai multe străzi, cu fonduri proprii, bifând astfel realizarea unui obiectiv promis cetățenilor. Au fost asfaltate străzi din satele Cotenești, Bădeni și Stoenești, fiind executate și alte tipuri de lucrări în completarea celor de modernizare a drumurilor.

Astfel, în satul Cotenești, ulițele Iarca (500 metri) și Valore Ivan (120 metri) au fost modernizate prin asfaltare și a fost realizată canalizarea pentru scurgerea apelor pluviale. În satul Bădeni a fost asfaltată strada Vică Calițu (350 metri). În același sat, zona Ciurea (400 metri) a fost modernizată prin asfaltare, au fost amenajate podețe și a fost asigurată canalizarea pentru scurgerea apelor pluviale. Fiind zonă de intersecție, au fost realizate și trei racorduri pentru străduțele laterale. În satul Stoenești a fost asfaltată strada Râului (500 metri) și au fost executate trei podețe pentru scurgerea apelor pluviale pe sub asfalt. În plus, a fost modernizată și artera de legătură a străzii Râului cu drumul județean, în lungime de circa 200 de metri, cu amenajarea unui șanț betonat pentru scurgerea apelor pluviale. De asemenea, între drumul județean și strada Bisericii au fost modernizate prin asfaltare două străzi a câte 180 metri fiecare, la fel cu amenajarea canalizării pentru scurgerea apelor pluviale. ”În zonele Bădeni și Cotenești am finalizat lucrările. Se lucrează acum intens în zona Stoenești. Sperăm să mai țină vremea cu noi și să terminăm până la finalul anului”, declară primarul Ion Marin.

Deszăpezirea, pe cont propriu
Autoritățile comunei Stoenești au pus la punct pregătirile pentru iarnă. S-a făcut aprovizionarea cu lemne, cu combustibil, iar deszăpezirea drumurilor locale se va face în regie proprie. Totodată, zona Primăriei va fi iluminată festiv în perioada sărbătorilor de iarnă. Pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, steagurile tricolore au fost arborate la toate instituțiile publice din comună.