Tipărire

babanaMinisterul Dezvoltării și Lucrărilor Publice a acordat UAT Băbana suma de 154.700 de lei pentru realizarea investițiilor „Canalizare și epurare a apelor uzate în satul Groși”. Suma acoperă proiectarea acestui obiectiv.  Ar fi fost veste bună pentru locuitorii acestui sat, dacă nu ar fi fost însoțită de o veste proastă: pentru realizarea efectivă a investiției, în valoare totală de aproape 5,5 milioane de lei, Ministerul a informat că nu va aloca niciun leu!

„Într-adevăr, urmează să primim 154.700 de lei pentru proiectarea canalizării la Groși, însă pentru realizarea lucrării nu vom mai primi nimic de la Minister. Ni s-a spus clar că trebuie să găsim alte surse de finanțare. Așa că așteptăm ca Guvernul să deschidă noi programe naționale prin care să poată fi finanțate astfel de obiective. Ar mai fi varianta să folosim această sumă alocată de Ministerul Dezvoltării pentru alte proiecte de investiții, avem permisiunea să facem așa ceva. Ne vom gândi și vom lua o hotărâre în sensul acesta.”, ne-a declarat primarul Bebe Ivan.

Petiție pentru reabilitarea drumului Pitești-Cocu
Pe site-ul www.petitiionline.com un cetățean (Cătălin Vlad) a inițiat o strângere de semnături pentru reabilitarea drumului județean Pitești-Cocu. Redăm integral conținutul postării: „De ani de zile, drumul județean care pleacă din zona Trivale, continuă prin comuna Băbana și se duce către comuna Cocu, mai precis către zona Cocu Deal-Popești, arată ca după război. Gropi imense, pericole reale pentru orice șofer, la orice viteză. Reabilitările, mai bine zis, peticirile (în Cocu nici măcar nu s-a încercat) nu au rezolvat această problemă gravă a județului Argeș. Semnați pentru un drum decent, pentru siguranță, pentru viață! Cetățeni din Băbana și Cocu, acum ori niciodată! Haideți să semnăm petiția prin care cerem Consiliului Județean Argeș să respecte această zonă a județului și să treacă la treabă! Vrem un drum normal, sigur, vrem normalitate!!!”