Tipărire

bughea de susChiar dacă mai lent decât în ritmul dorit de conducerea administrației, investițiile continuă la Bughea de Sus. ”Dacă luna trecută spuneam că lucrările la introducerea canalizării au fost sistate, din cauza ploilor, acum mă bucur să anunț că au fost reluate și că suntem în termene. Nu avem nicio solicitare din partea constructorului pentru majorarea devizului, legată de creșterile majore de preț la materiale, dar dacă va fi cazul, se poate face, conform contractului, un act adițional. Sperăm însă să nu fie cazul.”, spune primarul Nicolae Tarbă.

Vești bune sunt în ceea ce privește semnarea contractului de finanțare cu Compania Națională de Investiții, pentru modernizarea și reabilitarea Căminului Cultural. ”De foarte mulți ani ne străduim să găsim surse de finanțare pentru acest obiectiv, extrem de important pentru comunitate. Iată că eforturile noastre se vor concretiza. E nevoie de investiții ample, pornind de la refacerea structurii de rezistență, până la modernizări. O altă parte bună este aceea că obținând finanțare prin CNI, compania va monitoriza investiția, începând de la organizarea licitației și până la finalizare”, spune edilul șef.
Cât de curând vor începe și lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii din Bughea de Sus, obiectiv pentru care Primăria a obținut fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. ”Suntem în procedură de achiziții, evaluarea tehnică a ofertanților”, declară șeful executivului.
Conducerea Primăriei din Bughea de Sus așteaptă aprobarea pentru folosirea banilor din fondul de urgență pentru remedierea problemelor survenite în infrastructura rutieră din cauza ploilor masive căzute în luna iunie.