Tipărire

leresti 1Dezastru în Lerești, din cauza ploilor căzute pe 20 iulie! În zona Cabanei Voina, peisajul este de nerecunoscut! 60 de turiști cu rulote au fost evacuați, cantitățile enorme de viitură producând pagube uriașe, rupând un pod ce asigura legătura cu Valea Largă și, în general, blocând accesul pe orice drum. Administrația locală a intervenit prompt, iar acum Comisia ISU evaluează pagubele.
”Arată de parcă a venit Apocalipsa! Nu mă gândeam să văd așa ceva vreodată. Zona este practic acoperită cu bolovani și bușteni. A plouat foarte mult la munte, 127 de litri pe metrul pătrat! Noi am început evacuarea turiștilor din rulote încă de la avertizarea meteo, până să vină viitura. Multe dintre cele 60 de persoane evacuate au fost cazate peste noapte, primind mâncare și tot ce le trebuie. Pagubele sunt uriașe, mai ales că a fost rupt și un pod care face legătura cu Valea Largă, iar drumurile sunt complet distruse. Nu s-a terminat evaluarea, ca să vedem la cât se ridică pagubele și ce este de făcut. Deocamdată, intervenim cu utilajele din dotare, pentru a degaja cât se poate.”, a declarat primarul Marian Toader.