Tipărire

schitu golesti inaltLucrările etapei a doua a introducerii sistemului de canalizare în comuna Schitu Golești decurg conform estimărilor. ”Sunt foarte mulțumit de mersul lucrărilor. Din luna martie, de când a fost dat ordinul de începere, și până în prezent, au fost realizați deja 1, 2 km de rețea. Se lucrează cu mai multe echipe și, pentru a fi toată lumea mulțumită, facem recepția pe tronsoane. Investiția este realizată, deocamdată, din fonduri proprii. Noi continuăm să monitorizăm toate granturile care apar și sperăm că vom putea accesa fonduri guvernamentale sau europene pentru finalizarea sistemului în întreaga comună”, declară primarul Vasile Miriță.

Vești bune sunt și în ceea ce privește sala de sport din Schitu Golești, investiție ce urmează a fi derulată cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. ”Avem în lucru sala de sport  din Lăzărești, proiect derulat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, iar în ceea ce privește sala de sport din Schitu Golești, stadiul proiectului este de finalizare a licitației și alegere a firmei care va realiza lucrarea. Deci, sperăm, cât de curând, să vedem început și acest obiectiv.”, spune edilul șef.
Concomitent, se așteaptă avizul de la AFIR pentru începerea lucrărilor la amenajarea clădirii socio-culturale din centrul localității, clădire unde vor fi amenajate biblioteca comunală, arhiva primăriei, un muzeu, sală pentru evenimente etc.
”Ca activități curente, realizăm curățenia în localitate. Avem patru motocositoare și tăiem vegetația de-a lungul drumurilor și acolo unde este nevoie. Cu acest prilej îi rog încă o dată pe localnici să încerce să facă acest lucru în fața propriilor gospodării, îndatorirea de a curăța șanțurile și a tăia vegetația din fața porții fiind a fiecăruia dintre noi, și nu a autorităților locale”, a mai punctat șeful executivului din Schitu Golești.