slobozia primarÎn cursul acestei primăveri sunt așteptate să înceapă lucrările de modernizare a DJ 503 Lim. Jud. Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Catanele, proiect derulat cu fonduri europene de Consiliul Județean Argeș. Deja în comuna Slobozia a fost realizată organizarea de șantier pentru demararea lucrărilor. 42 de km de drum județean vor fi asfaltați în cadrul acestui proiect de infrastructură.
Totodată, din luna aprilie vor fi reluate lucrările de amenajare a parcului din cadrul centrului civic al localității. Investiția se realizează cu fonduri locale și urmează a fi gata în această vară.

Primăria Slobozia trebuie să se descurce anul acesta cu un buget mai mic decât cel de anul trecut, iar autoritățile locale spun că dacă nu se vor face rectificări bugetare pe parcursul anului, cu sumele actuale va fi dificil de supraviețuit. ”Cotele defalcate din TVA și impozit pe venit sunt mai mici cu circa 3,4 miliarde de lei față de 2020. Am observat că de la an la an mergem spre o diminuare a sumelor pentru echilibrarea bugetului, ceea ce nu este bine. La ”Funcționare” nu ne ajută sumele primite, nu ne ajung banii pentru că s-au scumpit toate, servicii, utilități, combustibil. Pentru a putea supraviețui, vom strânge cureaua la maxim anul acesta”, declară primarul Petre Funie.

Curățenie în toată comuna
După precipitațiile din ultima perioadă, curățenia de primăvară este mai mult decât necesară pentru orice localitate. Astfel, ca în fiecare an, înaintea Sfintelor Sărbători Pascale, autoritățile locale din comuna lui Slobozia organizează lucrări de curățenie și de igienizare a localității. Primarul Petre Funie își dorește o comună cât mai curată și frumoasă și le cere și localnicilor să se implice în acțiunile de curățenie din localitate. ”În toată localitatea au fost puse afișe prin care cetățenii sunt înștiințați să-și curețe șanțurile, să taie vegetația uscată din fața intrărilor și să strângă gunoaiele din jurul gospodăriilor. La rândul nostru, derulăm o acțiune complexă de curățenie de-a lungul drumului județean cât, și în toate zonele care țin de domeniul public al comunei”, precizează edilul din Slobozia.