stefan cel mare primarAdministrația comunei Ștefan cel Mare continuă procesul de modernizare a iluminatului public. În luna februarie alte 20 de lămpi din rețeaua publică au fost înlocuite cu lămpi eficiente cu LED, în satele Glavacioc și Ștefan cel Mare. Potrivit reprezentanților Primăriei, noile lămpi au o garanție de trei ani și vor contribui la scăderea costurilor cu energia electrică pe termen lung.
Schimbând registrul, la început de an, încasările de taxe și impozite merg bine, autoritățile locale declarându-se mulțumite de sumele colectate la buget până în prezent. Contribuabilii care își achită obligațiile fiscale până la data de 31 martie beneficiază de o bonificație de 10%.

Conform strategiei de dezvoltare a comunei Ștefan cel Mare, administrația locală a transmis Consiliului Județean o listă cu obiective ce se doresc a fi implementate începând din acest an. ”Introducerea gazelor în localitate, modernizarea drumurilor comunale, extinderea rețelei de canalizare și construcția unui cămin cultural sunt proiectele propuse pentru următoarea perioadă. Cel pentru rețeaua de gaze va fi depus în primăvară, în asociere cu alte comune din Dâmbovița și Teleorman. Este varianta care ne asigură accesul cel mai facil la magistrala de gaze. Pentru modernizarea drumurilor comunale vom face cadastru la domeniul public, vom identifica străzile cu prioritate la asfaltare și apoi vom demara documentațiile. În ceea ce privește canalizarea comunei, la momentul actual sunt executați 9 din 30 de km de rețea. Ne dorim să continuăm. Este un proiect de anvergură, un proiect care necesită fonduri mari. Costurile totale se ridică undeva la 80 de miliarde de lei vechi. Singura șansă de finanțare a unui astfel de proiect sunt fondurile europene și/sau guvernamentale, fonduri pe care sigur că vom încerca să le accesăm”, declară primarul Ion Parpală.

Fie ca împlinirile, sănătatea și spiritul acestei zile să vă însoțească pretutindeni! La mulți ani, de 8 Martie, tuturor doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Ștefan cel Mare
Primar, Ion Parpală