cicanesti”Ca în fiecare an, spune primarul din Cicănești, Ion Ionescu, problema bugetului și formula de calcul este o mare nebuloasă. Noi, cei care suntem de-o viață în administrație, ar fi trebuit să ne obișnuim, însă nu aceasta este normalitatea. De la an la an, în loc să fie mai bine, avem parte de și mai multă incertitudine”, spune edilul.
Pe de altă parte, conducerea Primăriei  Cicănești și-a întocmit lista de priorități. ”Noi știm exact ce avem de finalizat și ce proiecte ar trebui să inițiem, proiecte pentru care, de altfel, am făcut demersuri încă de anul trecut. Avem în primul rând de finalizat introducerea canalizării, mai precis extinderile pe care le-am realizat cu fonduri europene, pe Măsura 7.2. Mai avem de îngropat conducta pe mici tronsoane și de montat nouă stații de pompare. Tot sistemul este racordat la stația de pompare pe care am realizat-o în cadrul proiectului integrat pe Măsura 322.”, afirmă șeful executivului.

Dintre proiectele noi, două sunt de mare importanță: modernizarea drumurilor și introducerea sistemului de alimentare cu  gaze. ”La finele anului 2020 am depus cererea de finanțare pentru rețeaua de gaze, împreună cu întreaga documentație solicitată, cu studiul de fezabilitate conform ghidului de finanțare. Sperăm să accesăm pentru acest obiectiv fonduri europene.”, declară primarul din Cicănești.
Având în vedere că există canalizare în aproape toată localitatea, momentul este oportun pentru modernizarea prin asfaltare a drumurilor.
”Suntem încrezători că vom semna contract pentru asfaltarea drumurilor din localitate cu Compania Națională de Investiții. Suntem pe lista de sinteză cu solicitarea noastră de finanțare, ceea ce înseamnă că proiectul a fost aprobat”, a mai afirmat edilul șef din Cicănești.